![]()
Eva se confrunta cu un inamic care caută să restaureze al doilea Imperiu Francez.





Castelele din FranţaReşedinţe somptuoase, castelele ne povestesc o parte din istoria Franţei. Această serie documentară ne va purta însă departe de Versailles şi alte mari palate, pentru a ne prezenta castele de familie, în compania proprietarilor lor.
După vorbă, după sport
Miercuri, 17 martie, de la 19h10, invitatul lui Radu Paraschivescu la După vorbă, după sport este preşedinta Fundaţiei SynergEtica, Sandra Pralong.
Tema emisiunii: Ce învățăm din sport?
E posibilă o pedagogie prin sport? Ce valori fundamentale transmite întrecerea sportivă? Care sunt riscurile pervertitoare ale sportului?
Vocile Serii
Azi, de la 19h10, invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii este scriitorul şi publicistul Florin Iaru.
O discuție sinceră şi fără menajamente pornind de la întrebarea: Ce este România?
Sebastian Vlădescu: Din martie vom fi în grafic cu încasările la buget, iar în privința ieșirii din criză, suntem pe drumul cel bun. Investitorii germani și austrieci au fost cei mai interesați de eurobondurile românești. Logan a fost cea mai vândută mașină străină pe piața rusă în primele două luni.

Multe dintre persoanele care au cont pe Twitter sunt inactive. Datele unui studiu arată că peste 70% din utilizatorii platformei nu au postat mai mult de 10 mesaje şi s-au înscris în rețea ca să poată urmări conturile de twitter ale vedetelor preferate.

Cum combatem poluarea cu gaze de eşapament ?Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta va planta câte un copac pentru fiecare odorizant de maşină cumpărat de şoferi din anumite staţii de benzină.

Reacţia liderilor PSD şi PNL, care au ieşit ieri, de la consultările cu preşedintele Băsescu pe tema modificării Constituţiei, a fost una “emoţională”, care comportă şi bune şi rele, spune jurnalistul Ovidiu Nahoi redactor şef Foreign Policy România.

Ediţia 24
1. CHARLIE WINSTON - Kick the Bucket
2. ROBERT FRANCIS - Junebug
3. MILOW - You Don't Know

Frauda in asigurari..Companiile de asigurări se confruntă cu un număr tot mai mare de tentative de fraudă în întreaga Europă. Statisticile la nivel european arată că 14% din daunele înregistrate pot fi clasificate drept fraude şi că 35% dintre cei care deţin o poliţă de asigurare auto încearcă să înşele companiile de asigurări.

| 07:00 | Matinal de zi cu zi |
| 10:00 | Zebra |
| 13:00 | Jurnal |
| 13:30 | Club Afaceri |
| Social Economic | 02 februarie 2010 |
Jurnaliştii ar trebui să depună declaraţii de interese la Agenţia de IntegritatePropunerea vine de la senatorul PDL, Iulian Urban, care crede că în acest fel ar fi asigurată transparenţa presei româneşti. Mircea Toma, şeful Agenţiei de Monitorizare a Presei spune la RFI că ideea e bună, dar nu şi metoda de aplicare. El pledează mai curând pentru declaraţii de interese ale ziariştilor, din proprie iniţiativă, pe paginile de internet ale trusturilor la care lucrează. (audio) tot articolul - social-economic
| Externe | 02 februarie 2010 |
Obama nu mai vine la summitul UE-SUA Preşedintele american, Barack Obama, devine astfel primul lider de la Casa Albă care nu participă la acest summit, după mai bine de 15 ani. Se poate spune că ierarhia în sânul Uniunii Europene, intrată în vigoare odată cu Tratatul de la Lisabona, pune probleme oaspeţilor străini şi nu numai. Aflat în turneu diplomatic la Bruxelles, preşedintele Mongoliei a încurcat, marţi, funcţiile interlocutorilor săi. Barack Obama nu va avea această problemă întrucât preşedintele Statelor Unite renunţă să vină în luna mai la un summit UE-SUA prevăzut la Madrid, transmite de la Bruxelles corespondentul RFI, Mihaela Gherghişan (audio). tot articolul - stiri externe
| Vocile Serii | 02 februarie 2010 |
Care este România lui Catalin Avramescu?Ovidiu Nahoi a discutat în cadrul emisiunii Vocile serii cu profesorul universitar, Cătălin Avramescu. tot articolul - asculta Vocile serii
| Politica | 02 februarie 2010 |
Corlăţean la RFI:Şi M. Britanie trebuie să ţină cont de interesele externe ale RomânieiPolitica de apropiere a României faţă de Republica Moldova îi pune pe gânduri pe britanici care se tem că acest lucru va genera un nou val de imigranţi veniţi din estul Europei, în condiţiile în care Bucureştiul a decis accelerarea procedurilor de acordare a cetăţeniei. Preşedintele comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, spune însă la RFI că relaţiile dintre România şi Marea Britanie trebuie să stea sub semnul reciprocităţii în condiţiile în care Bucureştiul s-a dovedit a fi un aliat strategic al Londrei. tot articolul - politica
| 40 de Minute | 02 februarie 2010 |
Euranet – 02 FebruariePentru prima dată în ultimii 15 ani un preşedinte american nu va participa la summitul Uniunea Europeană-Statele Unite. Politica de apropiere a României faţă de Republica Moldova îi pune pe gânduri pe britanici care se tem că acest lucru va genera un nou val de imigranţi veniţi din estul Europei. Banca Naţională discută miercuri o nouă modificare a dobânzii sale de referinţă în sensul scăderii de la 7,5 la 7 la sută. tot articolul
| Cultural | 02 februarie 2010 |
Clooney, Freeman, Bullock şi Streep, printre nominalizaţii la OscarJeff Bridges, George Clooney, Morgan Freeman, Colin Firth şi Jeremy Renner au fost nominalizaţi la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. Anunţul a fost făcut marţi, 2 februarie, la Los Angeles. De partea lor, Sandra Bullock, Meryl Streep, Carey Mulligan, Helen Mirren şi Gabourey 'Gabby' Sidibe au fost nominalizate la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Premiile Oscar vor fi decernate pe data de 7 martie, la Kodak Theatre, din Los Angeles. tot articolul - Cultura
| Social Economic | 02 februarie 2010 |
Studiu GfK : Tinerii români sunt radicali şi intoleranţiTinerii români sunt mai individualişti, mai radicali, mai intoleranţi şi mai dependenţi de comunicarea virtuală, faţă de tinerii din anul 2005. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de GfK România. Potrivit acestui document, tinerii de azi sunt mai dezamăgiţi de ceea ce le oferă societatea, precum şi de valorile pe care aceasta le promovează. "Din păcate, este vorba despre un curent în ţările estice, aş spune chiar foste comuniste, deşi nu le vizează pe toate, ţări care din punct de vedere cultural şi valoric înregistrează regrese importante", explică la RFI sociologul Ana Bulai. tot articolul - social-economic
| Externe | 02 februarie 2010 |
Noile state membre ale UE se plâng de nivelul de traiCei mai mulţi cetăţeni din noile state membre ale Uniunii Europene se plâng că nivelul lor de trai s-a înrăutăţit în ultimii cinci ani. Nemulţumirile cele mai mari sunt în special în Bulgaria, Ungaria, Grecia şi România, arată un raport al Comisiei Europene şi un sondaj Eurobarometru. Raportul este intitulat "Situaţia socială în Uniunea Europeană - 2009". Potrivit acestui document, există "diferenţe mari" între cele 27 de state membre. Cei mai satisfăcuţi de propria situaţie personală sunt locuitorii ţărilor nordice. tot articolul - stiri externe
| Externe | 02 februarie 2010 |
Vizită importantă a lui Silvio Berlusconi în IsraelSilvio Berlusconi se află pentru trei zile în Israel şi în teritoriile palestiniene. Prima etapă a vizitei este capitala politică a statului Israel, Ierusalim. Premierul Berlusconi este însoţit de opt miniştri, care vor lua parte la un summit inter-guvernamental italo-israelian, transmite corespondentul RFI în Italia, Ştefan Popescu. Este vorba de o vizită importantă pentru autorităţile italiene : pentru prima dată în ultimii zece ani, un şef de Guvern italian va pronunţa un discurs în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian. Este o recunoaştere a politicii pro-israeliene a Italiei, şeful Guvernului italian însuşi afirmând că ţara sa "este cel mai bun prieten european al Israelului". tot articolul - stiri externe
| Sport | 02 februarie 2010 |
Mutu, inclus de Fiorentina pe lista pentru Liga CampionilorFiorentina încă mai speră că Adrian Mutu nu va fi suspendat pe termen lung, în urma scandalului de dopaj în care este implicat. Atacantul suspendat de Comitetul Olimpic din Italia până se va lua o decizie în cazul său face parte din lista pentru Liga Campionilor, anunţată de Fiorentina. Pe de altă parte, fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu a fost trecut pe lista pentru meciurile din Liga Campionilor, deşi se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la cap. tot articolul - sport
Pagina 1 2 3 din 3 |
SUA confirmă sprijinul strategic pentru IsraelSUA încearcă să deblocheze cu orice preț negocierile dintre israelieni si palestinieni, negocieri indirecte, puse la grea încercare de recentul anunț al autorităților de la Ierusalim privind construirea de noi locuințe israeliene în teritoriile palestiniene. Ne oferă detalii corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor.

„Nu vom participa la consultări cu independenţii, aceşti trădători şi dezertori. Noi nu putem să fim de acord cu un Parlament unicameral. Vom susţine Parlamentul format din două Camere, din care una care să reprezinte regiunile, Camera Superioară şi sigur, Camera Deputaţilor, care va trebui să aleagă deputaţii printr-un vot mixt, adică şi nominal şi pe liste de partid, ca cel din Germania”.

Vacanta Cipru Daca vizitati Cipru aveti ocazia sa admirati Grecia si Turcia la un loc - plaje mediteraneene însorite, sate încantatoare, ruine ale civilizatiilor antice si cultura locala deosebita.
Ce este România?Invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii a fost scriitorul şi publicistul Florin Iaru.

“Crimă şi pedeapsă, de la Goya la Picasso” expozitia gazduita de Musée d’Orsay se anunţă deja ca unul din evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an, cu atît mai mult ci cît este însoţită de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului...
Credeţi că rata şomajului din România va atinge 10% în anul 2010 ? Sunaţi-ne la numărul de telefon 021.528.0.555 şi spuneţi-ne părerea voastră.
021.528.0.555 este numărul de telefon la care aşteptăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre evoluţia şomajului în 2010 (apel cu tarif normal).
Mesajele cele mai interesante vor fi difuzate în emisiunea 40 de minute difuzată de luni până vineri cu începere de la ora 18h20.























