![]()
Eva se confrunta cu un inamic care caută să restaureze al doilea Imperiu Francez.

Castelele din FranţaReşedinţe somptuoase, castelele ne povestesc o parte din istoria Franţei. Această serie documentară ne va purta însă departe de Versailles şi alte mari palate, pentru a ne prezenta castele de familie, în compania proprietarilor lor.
Proiect de lege: O firmă nu poate fi controlată de mai multe ori în decursul a doi ani. Bloomberg: România oferă randamente mai mari decât Croația la eurobonduri, deși au același rating. Companiile chineze pregătesc "clone" pentru Apple iPad.

Un oraş din Kansas adoptă temporar numele companiei Google. Pe tot parcursul lunii martie orașul şi-a schimbat numele în "Google, Kansas, capitala mondială a fibrei optice", după cum a anunțat chiar primarul.

Mâncăm produse modificate genetic ?Avem nevoie de Organisme Modificate Genetic ? Depinde pe cine întrebi. Fermierii ar putea spune că da, pentru că OMG-urile cresc productivitatea agricolă, în opinia lor. Ecologiştii vor spune nu, din cauza riscurilor la care se supun oamenii care consumă astfel de produse.



Cât de actual mai este primul document programatic al societăţii româneşti după decembrie 1989? Şi de ce nu a reuşit în totalitate? Ascultă părerea jurnalistului Ovidiu Nahoi redactor şef Foreign Policy România

Ediţia 23
1. ROBERT FRANCIS - Junebug
2. CHARLIE WINSTON - Kick the Bucket
3. MILOW - You Don't Know

Nou regulament CNVM pe piata de capitalComisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) a aprobat Regulamentul privind utilizarea sistemului de conturi globale. Regulamentul conţine prevederi menite să contribuie la asigurarea derulării în condiţii de siguranţă a operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare şi a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora, precum şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă, reguli care includ sisteme de raportare a acestor operaţiuni.

| 20:00 | RFI Monde |
| Festivalul Enescu | 25 septembrie 2009 |
Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu"O ultimă întâlnire cu festivalul George Enescu pe care Art Cultura o propune ascultătorilor. Dan Parvu îl are încă o dată ca invitat în studioul emisiunii pe criticul muzical Dumitru Avakian. tot articolul - mai multe informatii despre Festivalul Enescu
| 40 de Minute | 25 septembrie 2009 |
Euranet - 25 SeptembrieRepublica Moldova are un nou guvern. Cabinetul Vlad Filat are ca prioritate integrarea europeană, îmbunătăţirea relaţiilor cu Bucureştiul, parteneriate strategice cu Uniunea Europeană, Ucraina, Rusia şi Statele Unite. Iranul pune pe jar comunitatea internaţională după ce a recunoscut construirea unui al doilea centru pentru îmbogăţirea uraniului, pe care l-a ţinut secret timp de mai mulţi ani. O facilitate "incompatibila" cu caracterul civil al programului nuclear revendicat de Teheran, spune răspicat preşedintele american. Reuniunea celor mai avansate economii ale lumii continuă la Pittsburg, în Statele Unite. Liderii G20 au hotărât să implementeze noi reguli în sistemul bancar până la sfârşitul anului 2012. tot articolul
| Externe | 25 septembrie 2009 |
G20: Băncile să majoreze rezervele de capital până la sfârşitul lui 2012Băncile trebuie să majoreze rezervele de capital până la sfârşitul anului 2012, iar liderii G20 urmează să stabilească datele exacte referitoare la nivelulul acestora în 2010, se arată în proiectul de comunicat al summitului de la Pittsburgh, Statele Unite. tot articolul - stiri externe
| Cultural | 25 septembrie 2009 |
Jocurile francofonieiA 6-a ediţie a Jocurilor Francofoniei, la care participă circa 40 de ţări, inclusiv România şi care se deschide duminică la Beirut, capitala Libanului unde, ca şi-n alte ţări francofone, folosirea limbii franceze pierde teren. tot articolul - Cultura
| Externe | 25 septembrie 2009 |
Helmut Kohl, îngrijorat de alegerile din GermaniaAproximativ 62 de milioane de germani sunt chemaţi la urne, duminică, pentru alegerile legislative..Principala provocare a scrutinului constă în a stabili cine va fi viitorul său partener de coaliţie, Partidul Social-Democrat, cu care guvernează de patru ani, sau liberalii (FDP). Toate sondajele prognozează un nou mandat actualul cancelar, Angela Merkel. tot articolul - stiri externe
| Externe | 25 septembrie 2009 |
AIEA confirmă existenţa celei de a doua uzine iraniene pentru îmbogaţirea uraniuluiAIEA confirmă că a fost informată de autorităţile iraniene despre existenţa unei a doua uzine pentru îmbunătăţirea uraniului. Teheranul este acuzat de occidentali şi Israel că ar fi ţinut secret un program nuclear cu scopuri militare, fapt pe care îl neagă în mod formal. tot articolul - stiri externe
| Muzica | 25 septembrie 2009 |
A fost anunţată lista nominalizaţilor la “Rock and Roll Hall of Fame”Red Hot Chili Peppers, Genesis, Hollies, LL Cool J şi Jimmy Cliff se află pentru prima dată pe lista nominalizaţilor la “Rock and Roll Hall of Fame”. Pe aceeaşi listă se mai găsesc Abba, Chantels, Darlene Love, Laura Nyro, Stooges, ISS şi Donna Summer. tot articolul - muzica
| Social Economic | 25 septembrie 2009 |
În prag de alegeri dar şi în prag de iarnă, Guvernul promite căldură ieftină Autorităţile vor să îngheţe preţurile la gaze şi electricitate până la 1 aprilie 2010. Demersul riscă să devină însă o păcăleală de 1 aprilie: sunt slabe speranţe ca distribuitorii de gaze şi electricitate să accepte fără proteste să meargă în pierdere. Ei au ameninţat deja că vor riposta după ce preţurile, cel puţin la gaze, au scăzut cu opt la sută anul acesta. tot articolul - social-economic
| Social Economic | 25 septembrie 2009 |
Profesorii ameninţă cu greva generală pe termen nelimitatLiderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ ameninţă cu grevă pe termen nelimitat dacă nu se vor schimba indicii de salarizare din legea unică. Vineri, 25 septembrie sindicaliştii din învăţământ au stabilit programul acţiunilor de protest din această toamnă. Preşedintele FSLI Aurel Cornea spune că dacă lucrurile nu vor intra pe un făgaş normal, adică să se modifice legea salarizării, profesorii vor trece la alte forme de protest. tot articolul - social-economic
| Invest Terapia | 25 septembrie 2009 |
Ridicarea pragului de detinere actiuni la SIF-uriDupa o cadere a valorii actiunilor Societatilor de Investitii Financiare (SIF) de 84% in 2007, acestea au crescut cu peste 106% in 2009. Comisia juridica din cadrul Senatului a avizat, in 22 septembrie a.c., ridicarea pragului de detinere de la 1% la 5% a unui pachet de actiuni la SIF. Invest Terapia
Pagina 1 2 3 4 din 4 |
La Berlin s-a deschis cel mai mare Târg de Turism din lume, cunoscut sub prescurtarea: ITB (Internationale Tourismus Börse). Pe o suprafaţă de 160.000 mp pot fi vizitate standurile a peste 11.000 de expozanţi, din 187 de ţări. Printre ţările prezente la Berlin se află şi România.

"Am putea trece liniştit la sistemul în care preşedintele este ales de Parlament, dar totuşi eu încerc să gândesc raţional şi ştiu foarte bine că în acest moment opinia publică nu ar accepta această soluţie. Apoi, aş priva Guvernul de dreptul adoptării Ordonanţelor de Urgenţă. Nu agreăm ideea Parlamentului unicameral. Sintagma de "stat naţional" din Constituţie şi-a pierdut de mult timp importanţa".



CretaInsula Creta te invită să te relaxezi în locul de naştere al lui Zeus. Creta este o insulă ideală pentru vacanţă, una dintre cele mai mari din insulele greceşti şi cea de-a cincea insulă ca mărime din Marea Mediterană.
Ce înseamnă să traduci un text de Emil Cioran ? Invitatul lui Dan Pârvu la Art Cultura a fost Vlad Russo, traducător specializat în opera lui Emil Cioran.

Altadată poeţii visau să fie publicaţi sub formă de carte... astăzi ei visează, cel puţin în Franţa, să fie publicaţi în... metrou. Pare o glumă dar nu e. De două decenii, Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene lansează în fiecare an un concurs de poezie şi haikuuri, iar cele mai bune texte sunt afişate în metrou.
Credeţi că rata şomajului din România va atinge 10% în anul 2010 ? Sunaţi-ne la numărul de telefon 021.528.0.555 şi spuneţi-ne părerea voastră.
021.528.0.555 este numărul de telefon la care aşteptăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre evoluţia şomajului în 2010 (apel cu tarif normal).
Mesajele cele mai interesante vor fi difuzate în emisiunea 40 de minute difuzată de luni până vineri cu începere de la ora 18h20.























