Acasă » România » Ascultă la RFI RO
Publicat: Marţi, 21 Februarie 2012 - Ultima modificare: Marţi, 21 Februarie 2012

Viața în reluare

Viața în reluare
Viața în reluare

Un studiu recent vine să răspundă la întrebarea, de ce ne place să revedem un film sau să recitim o carte? În primul rând, putem sta liniștiți, nu este o dependență sau vreun ritual bolnăvicios, cât mai mult un efort conștient de a căuta noi semnificații sau înțelesuri. O curiozitate cu efect terapeutic. 

După cum scriu cei de la LiveScience.com, Cristel Russel specialist la American University a chestionat alături de colegii lui 23 de subiecți, încercând să găsească explicații pentru plăcerea de a „re-consuma” un produs. Din rezultatele studiului lor înțelegem că re-citirea unei cărți sau pofta cu care urmărim un film în reluare, nu este o încercare disperată și nostalgică a consumatorului de a se agăța de trecut, așa cum s-a crezut inițial. Este vorba despre o disponibilitate de a revedea cu o privire mult mai atentă și poate și mai critică, aspecte din povestea inițială, care la prima vizionare au rămas neînțelese. Cristel Russel spune, citez: „Re-citirea unei cărți se face cu aceeași ochi, privirea însă diferă iar noua percepție poate aduce adevărate beneficii terapeutice”.

La studiul realizat de specialiștii de la American Univerisity a participat și un preot. Acesta a spus că recitește Biblia cu regularitate găsind astfel noi înțelesuri în pasaje pe care le consideră că fiind inițial cunoscute lui. 

Prin acest studiu, autorii au confirmat o teorie a filosofului german Martin Heidegger, care în 1953 a susținut că repetarea permite unui om să înțeleagă mai ușor trecutul. Re-consumarea dizolvă cumva contrastul între trecutul personal și prezent, reușind astfel să interpretăm diferit prin alte cuvinte sau noi imagini ceea ce am perceput inițial, în trecut. 
 
Cine s-ar fi gândit că o simplă reluare a unui film la televizor poate avea efecte terapeutice? Psihoterapeuţii văd repetarea ca o experiență utilă pentru a te curăța de excesele emoționale acumulate în prezent printr-un concept psihanalitic numit abreacție. O descărcare emoțională care ne permite să eliberăm emoțiile legate de un eveniment traumatic, care astfel nu se va transforma în ceva patogen. E cea mai simplă cale de abreacție. Cealaltă fiind provocată de psihoterapeut prin hipnoză. 
 
O tânără participantă la studiu a spus că ea se eliberează de emoții sau stres recitind cartea „Podurile din Madison Country”. Aceasta a declarat, citez: „Când nu îmi este foarte bine din diferite motive, simt nevoia să recitesc această carte, plâng bine și astfel elimin această stare. Pentru mine e suficient”. Pe scurt, au explicat cercetătorii, această carte permite subiectului să scape de excesul de pesimism și tristețe.   
Implicațiile psihologice ale studiului trebuie să ne convingă că nu trebuie să te simți ciudat re-vizionând un film sau re-citind aceleași cărți, studiul specialiștilor de la American University demonstrând că re-consumul poate avea un efect terapeutic și poate fi chiar încurajat, după cum spun aceștia „Într-o eră a progresului, a goanei după noutate și schimbare se pare că uităm cât de bine poate fi să mai faci ceea ce făceai odată.” 
Valentin Panduru despre re-consum
Ascultă Download

Un articol de: Valentin Panduru

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI