Acasă » Emisiunile RFI RO
Publicat: Miercuri, 5 Octombrie 2011 - Ultima modificare: Miercuri, 5 Octombrie 2011

Guvernanţa economică trece de Parlamentul European

Guvernanţa economică trece de Parlamentul European

În cadrul pachetului de guvernanţă economică sunt prevăzute măsuri de disciplină fiscal-bugetară, creşte puterea Comisiei Europene pentru sancţionarea statelor care nu respectă principiile fiscal bugetare convenite la nivel european şi asumate de statele membre. În felul acesta, ar trebui să se reducă deficitul bugetar până la 3% din PIB şi datoria publică până la 60% din PIB.

 
De asemenea, aplicarea "semestrului european" este o altă prevedere a pachetului legislativ privind guvernanţa economică europeană. În ultimă instanţă, hotărârile adoptate de Parlamentul European vin în susţinerea ideii promovate de preşedintele Comisiei Europene care spunea, săptămâna trecută, că pentru Europa cea mai eficientă măsură anticriză este "mai multă integrare".
 
Invitaţi: Marian Jean Marinescu, vice-preşedinte al grupului Partidului Popular European, Doru Frantescu, directorul Institutului pentru democraţie participativă Qvorum ( de la Bruxelles) şi Ciprian Birsan, analist financiar (de la Bucureşti).  
 
Emisiunea Profit sau pierdere din 5 octombrie
Ascultă Download

Un articol de: Constantin Rudniţchi

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI