"Mă aştept la fair-play din partea discuţiilor la nivelul Parlamentului şi Guvernului olandez. Mă aştept ca miniştrii olandezi să spună în Parlament ceea ce mi-au spus mie de exemplu acum câteva săptămâni la Copenhaga, că este evident că România este în progres, că s-au luat măsuri foarte curajoase în domeniul justiţiei, nu numai de către Guvern, ci şi de către Parlament, prin adoptarea unui program legislativ foarte ambiţios. (…) Această idee de a merge în tandem sau în troică la Haga a fost avansată mai demult de minister. Pare că se va concretiza în perioada imediat următoare".





Comentarii