Decizia a fost luată din cauza măsurilor insuficiente ale Guvernului de la Budapesta în privinţa deficitului pe 2012, a anunţat vicepreşedintele Comisiei, Olli Rehn. Este pentru prima dată când Comisia Europeană aplică o astfel de sancţiune. Decizia Colegiului Comisarilor trebuie aprobată luna viitoare de toate statele membre ale Uniunii Europene şi va intra în vigoare începând cu 2013. De altfel, există deja un acord de principiu pentru aplicarea sancţiunii, după ce Consilliul European a convenit asupra declanşării procedurii de deficit excesiv privind Ungaria. Guvernul de la Budapesta poate evita această sancţiune prin prezentarea unui buget rectificat pe anul acesta şi a unui proiect de buget pe 2013, care să permită reducerea deficitului bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut, potrivit Agenţiei France Presse.
Reacţia Ungariei la decizia Bruxelles-ului: Suspendarea fondurilor europene este "nefondată şi nedreaptă"
După anunţul de la Bruxelles, Guvernul de la Budapesta susţine că propunerea Comisiei este "nedreaptă şi nefondată". "Este de neînţeles de ce Comisia Europeană a ignorat faptele: deficitul bugetar al Ungariei a fost, pentru prima dată de când am aderat la Uniunea Europeană în 2004, sub 3% în 2011 şi va rămâne aşa şi în acest an", se arată într-un comunicat al cabinetului premierului maghiar. Cabinetul Orban mai susţine că propunerea Comisiei este controversată şi din punct de vedere juridic, pentru că ar "contrazice spiritul tratatelor europene prin impunerea de sancţiuni ca răspuns la un eveniment viitor presupus". Cu toate acestea, mai precizează comunicatul, guvernul maghiar rămâne deschis consultărilor cu instituţiile Uniunii.
Comisia Europeană trimite ACTA la verificări la Curtea Europeană de Justiţie.
În Bulgaria s-a deschis prima uzină din UE care asamblează maşini chinezeşti.





Comentarii