Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reportaj RFI: Campania de voluntariat “Am autism”

campania-voluntariat-am-autism-foto-rfi-romania.jpg

Campania de voluntariat “Am autism”. Foto: RFI Romania

În România, autismul este văzut ca un handicap sau o boală psihică, deşi nu este. Pentru conştientizarea acestei probleme, Asociaţia AITA a realizat campania “Am autism”. Un demers prin care voluntari sportivi, actori sau jurnalişti petrec câteva ore alături de copiii autişti pentru a conştientiza că autismul este o problemă înţeleasă greşit de societate şi mai ales de autorităţi.

Liliana Simonescu a participat ca voluntar la campania “Am autism” şi a realizat un reportaj dedicat Anului european al voluntariatului.

La AITA am întâlnit-o pe Julia, care tocmai luase masa. Psihoterapeutul care se ocupa de ea, Carmen Hotar, îi arăta cartonaşele care se folosesc pentru a-i descrie pe părinţi şi alte obiecte care ar ajuta-o pe Julia să înţeleagă că trebuie să se exprime atunci când are anumite nevoi.

 

 

Autismul este o tulburare de dezvoltare care se manifestă înainte de vârsta de trei ani şi afectează capacităţile de comunicare şi de relaţionare cu cei din jur. Copii pot avea un comportament repetitiv, adesea şi tulburări de natură senzorială. Cel mai greu le este părinţilor care trăiesc pe propria piele ce înseamă să ai un copil cu autism. Ana Maria are 25 de ani şi un băieţel de doi ani şi şapte luni cu autism. “Asta e cel mai greu: să accepţi şi să lupţi. E greu, e foarte greu, mai ales că Răzvănelul face progrese foarte încet, foarte puţine şi foarte încet, le pierde, o luăm de la capăt”, spune Ana Maria.

Dacă acasă şi la centrul de terapie copilul se simte în siguranţă, cel mai greu pentru părinţi este în momentul în care se întâlnesc cu lumea de afară, de pe stradă, din parc, povesteşte Ana Maria… Noi când suntem în familie e foarte ok. Răzvan e vesel, râde, se joacă cu noi, ne fugărim prin casă… dar când ieşim e ciudat. În metrou, Răzvan mai ţipă, mă mai muşcă, lumea se uită… Am o insignă la rucsac cu autism pentru că nu vreau să dau explicaţii… Şi dacă se uită lumea ciudat asta e, se uită. Încerc să mă duc în parc atunci când nu e nimeni.”

Tocmai pentru că în România problema autismului nu este aşa de bine cunoscută, Asociaţia AITA a gândit campania de voluntariat “Am autism”. Carmen Hotar, coordonator de programe şi psihoterapeut, a început să lucreze cu copii cu autism tot ca voluntar în cadrul Asociaţiei AITA.

“Eu am venit aici ca voluntar şi după asta am fost angajată. Eu aşa mi-am dat seama că îmi place, vedeam foarte multe rezultate, copii care îşi schimbau comportamentul, care învăţau lucruri noi şi asta m-a motivat. Am avut persoane importante care au venit ca voluntari. Unii nu ştiau nimic despre autism înainte să vină, iar după această experienţă ne-au mai vizitat şi chiar au vrut să se implice mai mult”, spune Carmen Hotar.

În afară de voluntarii din presă, actori sau sportivi care vin la AITA din când în când, în timpul terapiei de grup l-am întâlnit pe Cătălin la o măsuţă. Tânărul desena alături de Mara. El este voluntar activ şi vine de două ori pe săptămână să se joace cu copiii.

“Am venit aici printr-un prieten, am văzut aceşti copii şi nu am putut să nu mă mai întorc. Ei mai mult simt decât raţionează, ei simt omul şi sunt speciali”, spune tânărul Cătălin, de profesie dansator.

Carmen Hotar spune că mai sunt şi alţi voluntari care vin la centrul de terapie.

“Avem şi alţi voluntari, ei au un anumit program, fiecare vine în anumite zile. La început ei vin de probă, văd cum e, dacă le place, dacă se pot adapta regulilor noastre. În general ei vin în sprijinul terapeuţilor.”

Invitaţia pentru voluntariat rămâne deschisă pentru oricine vrea să ajute sau să înţeleagă ce este autismul. Mai nou, Asociaţia AITA caută spiriduşi voluntari pentru confecţionarea de felicitări de Crăciun care vor ajunge la cei care pe tot parcursul anului au ajutat în cadrul asociaţiei.  “Noi suntem deschişi pentru toată lumea. Cu cât mai multă lume care vine şi transmite mai departe mesajul nostrum, noi suntem bucuroşi. Luna aceasta organizăm un atelier de creaţie. Noi vom fi spiriduşii, vom crea felicitări, decoraţiuni pentru Crăciun. Atelierul se va desfăşura la asociaţie în următoarele patru joi. ”

Dacă în România autismul încă nu este conştientizat, trebuie să spunem că informaţiile existente la nivelul Uniunii Europene arată că vârsta specifică ratei de prevalenţă pentru „autism clasic” ar putea varia între 3,3 şi 16 la 10.000 de persoane. O definiţie largă a autismului este încă în curs de dezbatere la nivel european şi chiar dacă autismul este o problemă actuală, încă nu există strategii concrete pentru intervenţie terapeutică în autism la nivelul Uniunii Europene.

Liliana Simionescu, despre Campania de voluntariat "Am autism"
429