Am ajuns în Piaţa Universităţii cu puţin timp înainte de declanşarea conflictului, însoţită de doi colegi.

Un cordon de jandarmi bloca ieşirea din Piaţa Universităţii  spre Unirii chiar înainte de rond în timp ce la câţiva metri depărtare câteva zeci de tineri scandau nervos: “Demisia”, “Jandarmii în  civil sunt printre noi”, “Nu ne mai provocaţi” şi ceva despre fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, şi dependenţa de droguri.

Scandările deveneau din ce în ce mai nervoase pe măsură ce erau alimentate în pauze de îndemnuri de genul “Atacăm acum” şi “Spre Unirii!”. Protagoniştii: tineri, o parte dintre ei cu eşarfe sau fulare alb-roşii. Sincronizarea şi regia te duceau cu gândul la stadioane, furia îndreptată spre jandarmi, la ultraşi.

Meciul la care asistam nu avea însă nimic fair -play în el. Era evident că ultraşii se pregăteau să atace cordonul de jandarmi sub privirile protestatarilor paşnici, încremeniţi pe trotuar.

 

Modul în care îşi coordonau mişcările, viteza cu care se mişcau, m-au făcut să realizez că vor încerca să rupă cordonul de jandarmi, iar dacă nu vor reuşi - se vor retrage, lăsându-i în faţa furiei jandarmilor pe cei paşnici de pe trotuar.

Pentru aceştia din urmă retragerea nu era o opţiune în acel moment pentru că nu prea aveai unde.

 “Unde sunt sticlelele? Le aveţi la voi? întreabă surescitat unul dintre tinerii de pe carosabil, repezindu-se spre două fete de pe margine.

Între timp, grupul din care face parte se năpusteşte spre cordonul de jandarmi, urlând din nou “Spre Unirii!”. În urma lor rămân câteva pancarte arzând mocnit şi semnele unor tentative precedente.

Ca la un semn invizibil, cei din jur încep să-şi acopere faţa cu fulare. Din locul în care sunt nu văd confruntarea ce are loc în Piaţă, spre Unirii, cert e că grupul ultraşilor s-a deplasat spre jandarmi. Încerc să-mi găsesc un loc în zonă ferit de furia ambelor tabere.

 

Lângă mine apare un tânăr agitat. Îmi atrage atenţia un obiect ce-l ţine în mână. Gata să-l arunce, îşi face drum spre carosabil.

Încerc să-mi dau seama ce are în mână: pare din fier dar uşurinţa cu care mânuieşte obiectul mă duce cu gândul la lemn.

Ce ştiu sigur e că nu vreau ca în capul meu să facem proba aşa că încerc să mă retrag spre Piaţa Romană.

Cordonul nervos de jandarmi ce vine dinspre Romană pare să facă însă şi această opţiune imposibilă.

Nu apuc să mă dumiresc încotro s-o apuc când o parte din ultraşi se retrage brusc în fugă. Unii se risipesc pe străduţe, alţii se trântesc pe jos în jurul meu în timp ce doi dintre ei se duc spre cameramanii rămaşi în Piaţă. Sunt doi pe partea noastră, căţăraţi pe un fel de  podium.

“ Nu vedeţi ce ne fac” De ce nu-i filmaţi? urlă unul dintre ei. La câţiva metri, un ultras prăbuşit se repede spre un cameraman după ce acesta începe să-l filmeze. “Efectul gazelor lacrimogene” îmi explică un coleg.

Retragerea după confruntarea cu jandarmii nu a fost un succes pentru el, dă cu piciorul în aer în timp ce un coleg de-al său îi cere cameramanului să respecte dreptul “la imagine personală”.

Între timp, jandarmii de la Piaţa Romană ajung în dreptul nostru pregătindu-se să intervină. Se află încolonaţi, la doi paşi de noi. Încep să urle... "plecaţi"... Alt moment critic: ultraşii nu mai sunt, iar furia jandarmilor pare îndreptată spre oricine mai zăboveşte în Piaţă.

Cu legitimaţia de presă în mână, îi întreb: vrem să plecăm, dar unde este sigur? Îmi răspunde unul dintre ei: “luaţi-o pe străduţe” în timp ce un alt coleg de-al său începe să răcnească: "Dispari de aici! Dispari Dispari acum!"

Răcnetul mă convinge să dispar, în caz contrar simţind că e rost să devin “victimă colaterală”. Străduţele nu-mi par o opţiune însă,  aşa că metroul de la Universitate, intrarea dinspre Romană, pare cea mai bună opţiune.

În jurul nostru haos: urletele jandarmilor, urletele celor surprinşi pe trotuar, tensiunea din aer fac un tablou sumbru din Piaţa Universităţii. Ici, colo, câte un fotoreporter, grupuri de câte 4-5 jandarmi chestionează oameni pe trotuar în timp ce carosabilul e ocupat de forţele de ordine: de la Intercontinental până la rond zona pare sub controlul jandarmilor. E eliberată de ultraşi, de protestatari, de jurnalişti. Maşinile de intervenţie se află acum chiar în centru, flancate de cordoane de jandarmi.

De pe Batiştei se întorc ultraşii....”Jos Băsescu” se aude ecoul scandărilor în  Piaţă iar primii ultraşi apar în spatele cordonului de jandarmi.

Din nou senzaţia de joacă de-a şoarele şi pisica. Doar că nimeni nu râde.

Haotic, ne retragem spre metrou. Acolo însă supriză: la ora 23, de după gratii,  un reprezentant al forţelor de ordine ne explică: “S-a anunţat prin dispecerat că metroul nu mai circulă”. Sus se urlă în continuare “ dispăreţi”, jos ţi se spune că “pe la metrou nu se poate!”

O luăm pe străduţe, ieşim în Victoriei pentru a reveni în Piaţa Universităţii. Pe drum, maşini ale poliţiei, grupuri de jandarmi. Suntem opriţi o singură dată, la intrarea în Piaţă: de la distanţă ,cordonul de jandarmi pare relaxat de data aceasta.

Devin nervoşi când ne apropiem de ei...Presă...RFI..treceţi...În Piaţă se fac pregătirile pentru reluarea circulaţiei. Trotuarul e flancat de jadarmi, pe margine câţiva tineri. O altercaţie ne atrage atenţia. Camerele de filmat din zonă surprind momentul în care un jandarm iese din coloană spre unul dintre tineri.

Un altul începe să strige “Nu ai voie să faci asta”. Intervii personal, răspunzi personal (n.r  provocărilor) şi nu ai voie”. Jandarmul se întoarce în coloană nervos, mestecând gumă. Colegii săi urmăresc cu atenţie situaţia, ifiind conştienţi  că se filmează.

La câteva minute distanţă, circulaţia e reluată în Piaţa Universităţii de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. De pe străduţe maşinile REBU se pregătesc să cureţe piaţa. În drum spre casă, taximetristul ni se confesează: “atâţia oameni sub acoperire câţi am văzut în seara asta pe străzi, nu am văzut în viaţa mea! Plin, domle, plin!”