Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Viaţa unui dosar“ de Securitate

Lectura propriului dosar este una din cele mai neplăcute lecturi posibile. Această constatare se poate citi şi pe coperta volumului „Viaţa unui dosar“. Cartea a fost scrisă de prozatorul şi poetul Johann Lippet şi a apărut la editura germană Wunderhorn din Heidelberg.

"Viaţa unui dosar“

Despre Securitate s-a scris mult în ultimii ani. Impulsul decisiv de a scrie despre poliţia politică a venit pentru unii doar după ce au studiat documentele păstrate în dosare. Deseori aceste scrieri, însă, au fost tributare unor tendinţe selective, extrem de subiective. Astfel, nu mecanismul de funcţionare a unui aparat represiv se afla în atenţia autorilor, nici adevărul documentar şi istoric, ci propria biografie, propriul destin filtrat prin prisma unui „obiectiv“ al Securităţii.

Lectura propriului dosar este una din cele mai neplăcute lecturi posibile. Această constatare se poate citi şi pe coperta volumului „Viaţa unui dosar“. Cartea a fost scrisă de prozatorul şi poetul Johann Lippet şi a apărut la editura germană Wunderhorn din Heidelberg.

Lippet a părăsit România în anul 1988. El a fost membru fondator al Grupului de Acţiune Banat (Aktionsgruppe Banat). Această grupare de scriitori germani din Timişoara a existat între anii 1972 şi 1975 şi a fost destrămată în mod brutal de către Securitate. Membrii grupului au fost supuşi unor tracasări permanente, dublate de percheziţii, ameninţări, interogatorii şi arestări.

Anul trecut Lippet a primit de la CNSAS dosarul pe care i l-a întocmit Securitatea. Este vorba despre un dosar de urmărire informativă [D.U.I.] în care serviciul secret a depus pe lîngă numeroase note colectate de la colaboratori neoficiali, procese verbale de supraveghere a telefonului, note de analiză, planuri de măsuri, scrisori confiscate, planuri de compromitere ş.a.m.d.

Dosarul de urmărire informativă, în care autorului i s-a dat numele de cod „Luca“, a fost deschis în 1982. Pînă atunci el fusese „lucrat“, precum suna temenul tehnic în jargonul Securităţii, într-un aşa-numit „dosar problemă“ respectiv în dosarele colegilor săi din fostul Grup de Acţiune şi din cenaclul literar al Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, „Adam Müller-Guttenbrunn“, al cărui membru a fost.

Lippet a sintetizat cu acribie toate documentele cuprinse în dosar, reconstituind din această perspectivă o parte a propriei sale biografii. Scriitorul evită stridenţele de orice fel, refuzînd să satisfacă voaierismul unor cititori avizi de dezvăluiri senzaţionale. El oferă publicului, în schimb, o adevărată vivisecţie a unei mecanism politic, pus în mişcare de ofiţeri ai Securităţii. Numele lor apar în această remarcabilă carte, de pildă cel al coordonatorului operaţiunilor represive, locotenent-colonelul Nicolae Pădurariu; locotenentul Ioan Beletescu, responsabil cu supravegherea Teatrului German de Stat din Timişoara, unde Lippet lucra ca secretar literar; locotenentul major Petru Pele; locotent colonelul, Antonie Ianculescu; şeful Securităţii locale, colonelul Aurel Mortoiu (transferat la Bucureşti şi avansat la gradul de general); succesorul acestuia, colonelul Ion Cristescu şi încă mulţi alţii.

In centrul atenţiei poliţieneşti se aflau scrierile lui Lippet. Textele sale fuseseră traduse, interpretate şi analizate, fiind considerate „ostile“, „tendenţioase“ sau „interpretative“, precum notau ofiţerii în procesele lor verbale, trimise cu regularitate la Direcţia 1 din Bucureşti, care se ocupa de combaterea opoziţiei interne.

Cartea lui Lippet, scrisă la persoana 1, este un document de o valoare excepţională şi o mărturie obiectivă despre mecanismele represive ale statului comunist. Ar merita tradusă în limba română.

102