Acasă » Europa » Economie
Publicat: Marţi, 21 Februarie 2012 - Ultima modificare: Marţi, 21 Februarie 2012

Balon de oxigen pentru Grecia

Premierul grec, Lucas Papademos (al treilea din stânga) primeşte o veste bună de la Eurogrup (Foto: Reuters/Yves Herman).
Premierul grec, Lucas Papademos (al treilea din stânga) primeşte o veste bună de la Eurogrup (Foto: Reuters/Yves Herman).

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Cele 130 de miliarde de euro sunt asortate şi de o reducere cu 107 miliarde a datoriei Greciei, ceea ce face că per total se poate vorbi despre un ajutor de 237 de miliarde de euro. Acesta ar trebui să fie suficient pentru a menţine Grecia în zona euro, a declarat în zorii zilei preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker. Tot atunci, preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că este un foarte bun acord.

Planul pentru Grecia va fi analizat de FMI în a doua săptămână a lunii martie, a anunţat directoarea Fondului, Christine Lagarde. În acel moment, se va anunţa contribuţia FMI la cele 130 de miliarde de euro.

Şi ce-i drept, acordul negociat de mai bine de trei săptămâni şi mai ales în această noapte ia în calcul nu doar o salvare a Greciei din problema de moment, scadentă din martie, dar şi pe termen lung. Creditorii privaţi ai Greciei au acceptat, pentru aceasta, o pierdere de 53,5%, faţă de 50% iniţial prevazut şi asta pentru a şterge cele 107 miliarde de euro din datorie.

Cazul Greciei devine astfel unic în istoria finanţelor mondiale. Ţara îşi poate acum plăti scadenţa din 20 martie, de 14,5 miliarde de euro şi evită astfel falimentul.

Mai mult, cu cele 130 de miliarde pe care-i va primi, ea speră ca până în 2020 să-şi reducă datoria publică de la 160% din PIB la circa 120%, aşa cum o cere FMI.

Acest ajutor este unul public şi pentru a-l primi, Grecia a trebuit să respecte o serie de condiţii, printre care economisirea doar din bugetul anului curent a 3,3 miliarde de euro. Efortul este colosal şi el s-a făcut în detrimentul finanţării sectorului de sănătate sau al apărării.

Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre planul de salvare financiară aprobat de Eurogrup pentru Grecia
Ascultă Download

Un articol de: Mihaela Gherghişan

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Hollande retrage trupele franceze din Afganistan

Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI