Luni reîcep protestele bugetarilor. Printre cei mai înverşunaţi sunt profesorii, care încep o serie de proteste în mai multe localităţi din ţară. Dacă până acum reclamau în special miile de concedieri din sistem şi micşorarea salariilor, dascălii au un nou motiv de nemulţumire: Guvernul a avizat vineri ordonanţa prin care restanţele salariale pe 2010 câştigate de bugetari în instanţă nu vor mai fi plătite anul acesta. Oamenii îşi vor primi banii eşalonat abia începând din 2011. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, spune la RFI că decizia Guvernului nu face decât să îi nemulţumească şi mai mult pe profesori, care vor îşi vor înmulţi protestele.
"Se dovedeşte încă o dată falimentul acestei guvernări. În opinia noastră despre asta este vorba. Înţeleg că au mai făcut şi un împrumut de un milliard de pe piaţa externă de capital. Deci, în condiţiile acestea, probabil că se vor acutiza protestele în perioada următoare. Este încă o dovadă că Guvernul este lipsit de transparenţă, lipsit de dorinţa de a discuta transparent şi decent cu partenerii de dialog social. Totul se face cu uşile închise."
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, mai spune la RFI că pentru început acţiuni de amploare vor avea loc la Buzău şi la Iaşi.





Comentarii