Acasă » Europa » Economie
Publicat: Marţi, 24 Ianuarie 2012 - Ultima modificare: Marţi, 24 Ianuarie 2012

Eurogrupul cere Greciei şi creditorilor săi să ajungă la un acord

Eurogrupul caută soluţii la criza din Grecia.
Eurogrupul caută soluţii la criza din Grecia.

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Negocierile de la sfârşitul săptămânii trecute au fost organizate pentru ca un nou plan de ajutorare a Greciei, în valoare de 130 de miliarde de euro, să fie repede pus pe picioare.

Fără aceşti bani, Grecia se va afla în faliment în luna martie, dar pentru a-i obţine, creditorii trebuie să accepte ştergerea unei părţi a datoriei. Aceştia au indicat că au ajuns la limita la care puteau ajunge privind ştergerea datoriei şi au aruncat problema în braţele UE şi FMI, care au salvat Grecia de la faliment până acum.

Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a declarat însă că nimeni nu doreşte ieşirea Greciei din zona euro. Miniştrii de Finanţe au cerut totuşi luni noapte sectorului privat să răscumpere obligaţiunile greceşti la o dobândă sub 4%.

Creditorii au arătat că noile obligaţiuni greceşti ar fi putut avea un termen de 30 de ani şi o dobândă progresivă, care ar fi ajuns la 4% în medie.

Un acord, dacă ar fi fost găsit acum, ar fi dus la ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria greacă, care se ridică la peste 350 de miliarde, adică 160% din PIB-ul ţării. Până în 2020, datoria ar trebui redusă la 120% din PIB.

Problema ar fi trebuit în mod ideal să fie rezolvată, măcar teoretic, până la sfârşitul acestei săptămâni, astfel încât pe 30 ianuarie ea să fie dezbătută de liderii UE la reuniunea lor de la Bruxelles. Eurogrupul cere Greciei şi creditorilor săi să ajungă la un acord cât de repede posibil.

Între timp, Grecia este pe cale să-şi piardă investitorii privaţi în proporţie de 70%, iar şomajul a urcat la peste 18%, un nivel fără precedent.

Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre Eurogrup şi criza din Grecia
Ascultă Download

Un articol de: Mihaela Gherghişan

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Hollande retrage trupele franceze din Afganistan

Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI