Acasă » România » Economie
Publicat: Luni, 6 Septembrie 2010 - Ultima modificare: Luni, 6 Septembrie 2010

Fondul Proprietatea devine încetul cu încetul operaţional

Mark Mobius
Mark Mobius

Compania britanică Franklin Templeton Investment Management, desemnat administrator unic al fondului, va gestiona activele de circa 11 miliarde de lei.

Pariul cel mai important : listarea acţiunilor la bursă, în România şi în străinătate.La Bursa de Valori Bucureşti, primele acţiuni s-ar putea vinde la începutul anului viitor. Mark Mobius, preşedintele director general al Fraklin Templeton, speră, de asemenea, ca la sfârşitul lui 2011 Fondul Proprietatea să fie listat şi pe Bursa de Valori de la Londra.

Până atunci va urma un lobby intens în faţa investitorilor din Statele Unite, Marea Britanie sau China. „Trebuie să punem România pe hartă prin administrarea fondului", a afirmat Mobius, prezent la Adunarea Generală a Acţionarilor.

Dacă se va dovedi un succes, vânzarea acţiunilor va fi în beneficiul proprietarilor deposedaţi abuziv, care deţin aproape jumătate din acestea. Restul de 49,01 la sută din capitalul Fondului Proprietatea este deţinut de statul român prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.

Ascultă Download

Un articol de: Lea Berzuc

Comentarii

Ambitiile conteaza

Ambitiile produc rezultate profitabile. Sa vedem daca si in acest caz se respecta principiul...

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Nou minim istoric

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI