Acasă » România » Economie
Publicat: Marţi, 9 Februarie 2010 - Ultima modificare: Marţi, 9 Februarie 2010

Românii mănâncă ouă de la găini chinuite în baterii, potrivit ecologiştilor

Românii mănâncă ouă de la găini chinuite în baterii, potrivit ecologiştilor

Militanţii pentru drepturile animalelor trag un semnal de alarmă : multe găini de la care provin ouăle de pe rafturile magazinelor sunt ţinute în condiţii improprii.

Organizaţia pentru protecţia animalelor Vier Pfoten a realizat o investigaţie în 20 de lanţuri de supermarketuri din România, din care reiese că 17 dintre acestea comercializează și ouă de la găini chinuite în baterii, iar 13 comercializează şi ouă cu probleme de etichetare, se arată într-un comunicat de presă.

"Bateriile sunt cuşti foarte mici, unde fiecare găină are un spaţiu vital de numai 550 cm², adică mai puţin decât suprafaţa unei coli de hârtie A4. Găinile stau înghesuite, pe plasa din sârmă şi nu văd toată viaţa lumina naturală. Ele nu îşi pot mişca picioarele şi aripile. Dacă încearcă, se rănesc imediat. Sunt hrănite cu vitamine sintetice şi medicamente, iar hrana lor conţine adesea coloranţi şi furaje modificate genetic. Viaţa găinilor crescute în baterii este scurtă şi proastă", menţionează comunicatul.

"O cuşcă rămâne o cuşcă ! Producătorii trebuie să înceteze să le folosească, iar supermarketurile să ofere consumatorilor şi ouă de la găini crescute în aer liber. Animalele au drepturi, iar ştampila de pe ou dă puterea românilor de a refuza să cumpere ouăle din baterii şi să le aleagă pe cele care indică faptul că animalele trăiesc bine", spune Gabriel Păun, coordonator campanie Vier Pfoten.

"Ştampila de pe ou este un instrument la îndemâna consumatorilor de a deţine controlul asupra a ceea ce mănâncă. Un ou a cărui ştampilă începe cu cifra 0 sau 1 prezintă siguranţa că mâncăm sănătos. Cele ce încep cu cifra 2 şi mai ales cu 3 sunt produse de coşmar atât pentru găini, dar în cele din urmă şi pentru noi, cei ce le consumăm. Sistemul de creştere intensiv care în multe cazuri implică îndoparea găinilor cu medicamente şi furaje produse industrial se adaugă hormonilor de stres produşi de păsări ca urmare a spaţiului restrâns în care îşi duc viaţa și a privării acestora de posibilitatea de a-şi satisface libere nevoi fizio-etologice esenţiale. Hormonii stresului produşi de găinile crescute în baterii nu dispar la gătit şi noi, oamenii îi ingerăm, fără să conştientizăm că stresul găinii devine stresul nostru", completează profesorul Gheorghe Mencinicopschi, director ştiinţific al Institutului de Cercetări Alimentare.

Un articol de: Cosmin Ruscior

Comentarii

Oua "stresate"

Da, este un adevar al timpurilor moderne in care traim. Industrializarea a facut posibila aceasta practica, pentru sporirea profitului. Fiecare are responsabilitatea sa aleaga ce alimente, ce produse sa consume. Deci, conteaza cel mai mult ce facem fiecare dintre noi. Cumparam oua "stresate" sau ou de tara...

Rusine !!!! saptamana trecuta

Rusine !!!! saptamana trecuta am cumparat ou din magazinul REAL, si mam imbolnavit impreuna cu sotul si parinti mei !!! de 3 zile avem febra,greata,ameteli!!!!
Ce pot spune? RUSINE ROMANIA!!!

daca ar fi numai atat ar fi

daca ar fi numai atat ar fi cum ar fi!la bacau la agricola international le dadeau de mancare ,cadavrele gainilor moarte,si apoi transformate in faina proteica!si aceasta,din pacate se petrecea in mijlocul unui cartier locuit,la aproximativ 3km de centru! poate boala vacii nebune ne spune ceva in acest sens!uimitor este ca acest abator,care a produs si produce in continuare diconfort,si care are 7 tone de amoniac,stocate in instalatiile de frig,

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend