Acasă » Internaţional » Politică
Publicat: Sâmbătă, 4 Septembrie 2010 - Ultima modificare: Sâmbătă, 4 Septembrie 2010

Accidente aviatice în Noua Zeelandă şi Emiratele Arabe Unite

Nouă persoane, între care şi patru străini, au murit sâmbătă după ce un avion s-a prăbuşit în apropierea unei zone turistice celebre din Noua Zeelandă. Tragedia s-a produs în apropierea pistei aeriene de la gheţarul Fox, un important loc turistic.

Printre victime figurează un cetăţean irlandez, unul englez, unul australian şi unul german, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei locale. Detalii suplimentare sunt greu de obţinut din cauza caracterului regiunii greu accesibile. Purtătorul de cuvânt a adăugat că avionul de tip Fletcher ar fi luat foc înainte de prăbuşire.

Avion cargo prăbuşit în Dubai

Un avion cargo, aparţinând grupului american de mesagerie United Parcel Services (UPS), s-a prăbuşit, vineri seara, în apropierea aeroportului internaţional din Dubai, a declarat un oficial din cadrul Autorităţii pentru aviaţie civilă din Emiratele Arabe Unite, relatează AFP.

Pilotul şi copilotul avionului au murit, a anunţat Aviaţia civilă a emiratului. "Cadavrele celor doi piloţi ai avionului", un Boeing 747-400, au fost găsite la locul accidentului, a anunţat aceasta într-un scurt comunicat publicat de agenţia oficială Wam.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită de la periferia oraşului Dubai şi "au fost luate măsuri pentru stingerea indendiului care s-a declanşat în avion", a adăugat aceasta, fără să precizeze motivul accidentului.

Martorii oculari au declarat pentru AFP că avionul a căzut în apropiere de Emirates Road, o şosea circulară care înconjoară oraşul-emirat, iar un fotograf al AFP a putut vedea ambulanţe îndreptându-se către acest sector.

Din punct de vedere al activităţilor sale, lucrând atât cu firme cât şi cu consumatori finali, UPS este considerată un barometru fiabil al activităţii economice a Statelor Unite.

Activitatea grupului, în cădere liberă în urmă cu un an, s-a intensificat de câteva luni.

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
Sati logo