Acasă » România » Politică
Publicat: Vineri, 13 Iulie 2012 - Ultima modificare: Vineri, 13 Iulie 2012

Cerinţele Comisiei Europene către Victor Ponta

Sediul Comisiei Europene din Bruxelles
Sediul Comisiei Europene din Bruxelles

Comisia cere ca un nou şef al DNA şi un nou procuror general să NU fie numiţi în timpul interimatului lui Crin Antonescu.

La fel, se cere, pe un ton sec, ca nicio graţiere să nu fie făcută în această perioadă, aluzie la cazul Năstase şi o posibilă graţiere prezidenţială.

Miniştrii trebuie numiţi dintre persoanele care nu fac obiectul unei condamnări privind integritatea lor personală, iar cei care fac obiectul unei astfel de condamnări trebuie să demisioneze. Deputaţii care fac obiectul unor decizii finale de incompatibilitate şi conflict de interese trebuie să demisioneze şi ei, arată un alt punct al listei.

Avocatul Poporului trebuie găsit în persoana cuiva care se bucură de sprijinul tuturor partidelor politice, spune Executivul european.

Restabilirea puterilor Curţii Constituţionale este prima cerinţă trecută la capitolul "respectul statului de drept". Ordonanţa de Urgenţă 38 trebuie astfel abrogată, spune Comisia Europeană.

La fel, trebuie restabilite regulile validării referendumului şi să se renunţe la folosirea "selectivă" a publicărilor în Monitorul Oficial.

Iată lista completă:


1.      Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)
*Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38
*Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41
*Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă
*Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.
*Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.
*Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

2.      Redarea încrederii
*Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv
*Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.
*Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii
*Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.
*Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt.

Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre cerinţele Comisiei Europene către premierul Victor Ponta
Ascultă interviul Download MP3

Un articol de: Mihaela Gherghişan

Comentarii

Sursa oficiala Lista??

Buna seara,

Va rog sa indicati SURSA OFICIALA a acestei liste, deoarece - in cazul in care nu veti face publica varianta oficiala - pot considera si eu ca practicati o manipulare lipsita de bun simt, profitand de lipsa de informare si de credulitatea proverbiala a romanilor.
Va anunt ca pe site-ul oficial al Comisiei Europene - varianta in limba romana - la rubrica Comunicatele de presa ale Comisiei veti gasi un singur comunicat - in limba engleza - Memo 12/558- 12.07.2012, intitulat Meeting between European Commission President JMBarroso and Romanian PM Victor Ponta.
Atat si nimic mai mult. Niciodata Comisia Europeana nu a dat si nu va da indicatii statelor membre - si-ar depasi atributiile stabilite prin tratatele oficiale - dar asta presupune sa ne folosim propria judecata.
Va sfatuiesc pe toti cei care acceptati de-a gata tot felul de minciuni ordinare sa solicitati intotdeauna SURSA OFICIALA a acestor declaratii si sa le verificati cu proprii ochi.
Si apoi sa va puneti o singura intrebare: cui foloseste?

Foarte corecta observatia

Este adevarat ca exista doar un proces verbal destinat presei ce trateaza direct întâlnirea Ponta-Barroso.
Dar cine stie cum se fac astfel de întâlniri stie ca acest proces verbal se refera doar vag la problemele discutate si pune accentul pe alte detalii, formale (de exemplu ca Barroso a cerut nu a discutat - o chestie de nuanta). Printre rânduri se pot citi "titlurile" (President Barroso made clear that the Romanian
Government must respect the full independence of the judiciary, restore the powers of the
Constitutional Court and ensure that its decisions are observed etc.) care sunt detaliate în alte acte oficiale si procese verable (cum ar fi cele de aderare la EU, de monitorizare etc.).

Trist ! Se spune ca oamenii

Trist ! Se spune ca oamenii destepti invata din greselile lor, oamenii si mai destepti dintr-ale altora. Inca odata se incearca o orientare spre Rusia. Romanii au mai facut-o odata in cel de-al doilea razboi mondial. Rezultatul este cel bine cunoscut. Dintre doua lucruri rele incerci mereu sa-l alegi pe cel mai putin rau, mai cu seama ca nu esti capabil sa stai pe picioarele tale. Industria in tara este praf, agricultura si cercetarea la fel, turism nu exista,invatamantul nu mai are sa-l scot in discutie. Politica o urmeaza. 98% din romani nu stiu care este miza in acest referendum. Media este sub stapinirea unui partid sau altul. Halal democratie!
Citesc ca oamenii se intreaba care este suveranitatea Romaniei...aceeasi ca cea a Frantei, Italiei, Germaniei. In Germania acum cativa ani un ministru agreat de alegatori a DEMISIONAT imediat ce a fost facuta cunoscuta invinuirea plagiatului la lucrarea de doctorat. Pentru cei care nu stiu se pot informa , este vorba despre Karl Theodor zu Guttenberg. As fi asteptat acelasi lucru si de la premierul roman. Este trist, foarte trist ca cineva este capabil sa moara cu ciolanul in mana dar cu o constiinta impacata ca a tras o tara intreaga dupa el. Sa fie aceasta societatea care o vrem pentru urmasi??

Sinecuriștii

Câtă mânie proletară ! Sinecuriștii simt ceva!

Câtă vrăjeala...

De acord cu conceptul UE/EU. Cum sa-mi imaginez eu ca tocmai aceeași instituție nebănuită de orice fel de greșeala, cu super rigori, transmite o lista informala, adică adopta tactici Dâmbovițene. Hai sa fim serioși... Comisia a dat un comunicat oficial. Asta a spus comisia. Dacă are altceva de zis sa o spună. Ei nu iși pot permite sa umble cu cioara vopsita.

RFI, potrivit cărui document? L-a citit cineva, lămurește-ne.! Cine, unde, când, cum. Nu vă decredibilizați, că e pacat.

Vocea Cotrocenilor:cenzurati,cenzurati,cenzurati!

Noul chirias pentru trei saptamani de la Cotroceni abia instalat, a ajuns(nu prea repede totusi?e inca o intrebare retorica)sa ceara ca populatia Romaniei sa creada ca lucrurile sunt numai si numai cum ne spune el
.Devine o practica cel putin suparatoare,daca nu nociva ca,dupa ce minti si minti si minti,sa cenzurezi comunicatele Ministerului de Externe referitor la continutul discutiilor cu oficiaili germani(s-a intamplat ieri si astazi,ieri in ceea ce privesta intrevederea de la Berlin,astazi referotor la cea de la Bucuresti),sa-l tragi serios de maneca pe D-l Barosso,si sa tavalesti presa (interna si internationala)pentru delictul de informare!!!!
Ii ofe un link ,ca sa se delecteze cu citirea celor 198 de articole(da ,198 articole de ieri pana azi!!!) aparute peste tot in lume despre imaginea dezastroasa a Romaniei de azi::printre institutiile media care informeaza,o institutie pe care nici macar comunistii nu au putut s-o cenzureze,asa cum ar dori trompetistul de la Cotroceni-Radio Europa Libera.
https://news.google.com/news/story?hl=en&q=european+commission+president...

”nicio numire in functiile de Procuror General si al DNA”

Unde scrie asta?

A reînviat ceaușismul !

Ați trăit în vremea lui Nicolae Ceaușescu ? Dacă da și dacă erați o persoană matură atunci sigur vă aduceți aminte de ziua în care Nicolae Ceaușescu ne-a motivat faptul că pierdusem clauza națiunii favorizate acordate de SUA.
Era și atunci vorba de faptul că nu acceptam amestecul unei țări străine în politica României.
Am tremurat de frig, am răbdat de foame, am fost singuri și știți urmarea.
Ei bine, astăzi ascultându-l pe pucistul Antonescu mi-am reamintit de acele zile.

Un student APOLITIC indignat de CIRCUL din tara

Cerintele exprimate de catre Barroso pot fi gasite pe site-ul serviciilor audiovizulae ale Comsiei Europene, urmand a fi luni confirmate public de catre Barroso in persoana:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/news/archives/2012/07...

Cine chiar vrea sa vada documentul negru pe alb, poate participa la petrecerea in pijamale la Cotroceni organizata de catre "CRIN, candidatul cel mai fin! "

Pentru a evia dezinformarea poporului si contestarea spuselor Presedintelui Comisiei Europene ar fi bine ca presedintele interimar sa se informeze nu numai din surse in limba romana (..pe care le considera "basiste")!! In caz ca cerintele mele sunt prea mari, e de ajuns sa comunice mai bine cu nea' Copy-paste!

Unde e "Documentul", doamna Gherghisan?

Constat ca dintr-un "Document al Comisiei Europene", cum ati scris la inceput, acum sustineti ca a fost o "Informare primită într-un briefing informal...". Voua nu va mai e rusine deloc, chiar deloc? Asta e jurnalism demn de RFI? Unde e "Documentul Comisiei Europene, doamna Gherghisan? V-a citat si v-a preluat toata presa din Romania si probabil si din strainatate... Unde e "Documentul", doamna Gherghisan? Scoate-l sau dezmintiti public existenta unui asemenea "Document".

sursa

RFI, sper ca nu publicati minciuni. Va rog de aceea sa precizati si sursa oficiala (cu link, eventual) a informatiilor din acest articol.

solutie

Cedez suveranitate cu totul.

Bai dar voi oare mintiti ?

Vreau sa vad si eu documentul original. Peste tot apare ca sursa RFI.

Super tare! atunci nu vad de

Super tare! atunci nu vad de ce mai avem nevoie de guvernanti,premier, presedinte si parlament?! Ne guverneaza UE pe gratis, si nu mai cheltuim zeci de milioane cu hotii nostrii!

Trimis de pe mobil

Laboratoare PPE

Aceste cerinte par a fi redactate de catre bravii nostri europarlamentari PDL. Nu cred ca este pozitia oficiaLa .Asa cred ca sunau dispozitiile sovietice catre membri CAER.

La lupta,Ioane!!!!

Nu conteaza ca Victor Ponta s-a angajat in fata poporului seara de seara la televizor ca-i lamureste ceac-pac pe cei de la Bruxelles.Nu conteaza ca n-a reusit sa ingaime doua silabe in fata acestora si ,precum un slujbas obisnuit de la DHL a promis returnarea plicului cu raspunsurile in timpul cel mai scurt-vineri,luni,la sfantul asteapta,cine stie,poate respectivii uita.
Media USL-ista suna adunarea poporului pentru lupta cu cotropitorii din vest care se incapataneaza sa creada ca in Romania ordinea si statul de drept nu pot fi valori de care sa iti poti bate joc..
Batalia va fi castigata daca romanii nu vor mai fi disconsiderati,daca cel care a gresit grav si crezindu-se atotputernic si s-a trezit dand cu barda in oamenii valorosi numai pentru a-si satisface orgoliul de a se sti stapanul tuturor inelelor si adevarurilor va avea taria sa o spuna.Asa cum a pornit-o in lupta nu pare a fi gata sa-si recunoiasca greselile grave:oamenii il vor vota numai daca va inceta sa mai joace dramolete gen ..ce te pling eu ,Stolojane ....si va incerca,cu umilitate si demnitate sa arate ca este in stare sa invete si sa mearga inainte.Iar batalia se desfasoara aici,in Romania:Bruxelles-ul nu poate fi folost ,el si-a indeplinit menirea determinand-ul pe Pinochio sa restabileasca ceea ce a crezut ca poate calca in piciooare:regulile jocului democratic.

Ponta face Romania de rusine

USL a distrus in 2 luni tot ce a castigat Romania in 22 de ani

ce se mai poate distruge?

si ce a castigat Romania in ultimii 22 de ani? politicieni corupti, popor needucat, si saracie lucie? in alta ordine de idei, nici sa conduca 22 de ani de acum incolo si tot nu ar reusi sa faca dezastrul pe care guvernarea PDL a facut-o in tara asta in 3 ani!

Ce indoctrinat a devenit

Ce indoctrinat a devenit poporul asta... Cand vad coment-uri de genul asta ma intristez.
Oamenii au uitat de 2000-2004.

Ce poate sa piarda Romania in 3 saptamani dupa multi ani de munca?

Competenta judecatoreasca: http://www.rnw.nl/english/bulletin/romania-crisis-stirs-fears-over-judic...
'Until the latest turn of events, it had drawn praise for its efforts with Brussels a "convincing track record".'

Calitatea de membru in Consiliul European: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12703714-adevarul-romania-amenintat...

Credibilitatea: http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/07/romanian-politics

Daca o sa cautati pe net,

Daca o sa cautati pe net, veti gasi un interviu cu Basescu in care acesta admite ca , intrand in Uniunea Europeana, tara noastra a pierdut suveranitatea.Pentru cei care au orice fel de dubiu in aceasta privinta, e bine de stiut urmatoarea treaba:Constitutia EU este peste Constitutia unei tari membre.

Trimis de pe mobil

Un link catre documentul original...

...nu se putea pune?

nu

pentru ca nu exista ;)

UE

ce mi-e pdl, usl, Basescu, ponta....UE RULES!

prefer ca in Romania sa nu existe o suveranitate a furtului

asta este singura modalitate in acest moment ca in Romania sa se respecte cu strictete cerintele valorile democratiei, altfel ajungem ca in Belarus. Semnalele deja ne ard la buzunare: In acest moment cursul euro/leu a depasit 4.5653!! Dobanzile sunt in crestere, iar in toamna va urma inflatia...

despre suveranitate

Romania este un stat suveran in limitele impuse de statutul ei de stat membru al UE. Apartenenta la UE impune cedare de suveranitate pentru ca obliga la respectarea tratatelor UE si al intregului drept al UE, inclusiv Carta Drepturilor Fundamentale a UE. In momentul in care un stat incalca aceste reglementari, UE are dreptul si mijloacele de a cere respectarea legilor sale, in caz contrar putand aplica sanctiuni.

Cam asa functioneaza pe scurt Uniunea Europeana. Oricine ar trebui sa stie asta, mai ales iresponsabilii astia de la putere.

UE

UNDE ERA UE CAND BASESCU INCALCA CONSTITUTIA CU CARE-I IN GURA DE CATEVA ZILE? Unde era UE cand basescu isi asuma functiile primului ministru? Unde era UE cand s-a votat Legea pensiilor vezi frauda Anastase? Unde era UE cand s-au construit stadioane, patinoare, parcuri, sali de sport acolo unde nu mai este nimeni care sa le foloseasca? Unde este UE care sa intrebe fostul guvern ce s-a intamplat cu miliardele de euro imprumutati de la FMI? Unde era UE cand Ungureanu a luat din fondurile de rezerva ale guvernului pentru a le da primarilor PDL? Sa imi dati si mie un exemplu pozitiv din modernizarea statului pentru care basescu & co. au cheltuit bani grei si ce s-a ales de romani! Si-ar mai fi foarte foarte multe de spus!

Varianta in limba engleza

Puteti va rog sa precizati unde a publicat Comisia Europeana acest document?
Multumesc anticipat

comisia

pe site-ul comisiei europene nu apare dat publicitatii un asemenea document

stat suveran

@anonim
tocmai prietene ca asta doreste UE. Sa ramanem un statsuveran. Sunt niste lucruri elementare care trebuiesc respectate in orice stat suveran. Ceea ce face acum actuala guvernare ne duce departe in Africa. Acolo putem vorbi de dictatura politica si nu numai.

Au uitat sa le spuna sa nu mai fure!

Au uitat sa le spuna sa nu mai fure!
Rugam CE sa revina cu un p.s. ca e pacat de 22 de milioane de romani!
Sunt bucuroasa si trista in acelasi timp:(

ÎncredereUE si-n valorile Europene

Azi sînt bucuros mai mult decît orice ca sînt cetatean al acestei UniuniEuropene,asta am asteptat si la asta m-am gîndit atunci cînd am votat apartenenta la UE si chiar daca va dura împlinirea ei începutul ei este facut.
-Sper sa ajung sa votez si institutii comune UE!

Subscriu, amice. sper sa fie

Subscriu, amice. sper sa fie multi ca noi.

Trimis de pe mobil

Mai este Romania un stat suveran?

Ma intreb daca in urma publicarii acestei liste Romania mai este un stat suveran! Nu spun ca punctele sunt rau-voitoare ci tonul imperativ si limitarile/ interdictiile enumerate ma fac sa cred ca Romania nu mai este un stat suveran si independent

LUI :"MAI ESTE ROMANIA STAT SUVERAN"

AVETI IDEE CE INSEAMNA UNIUNEA EUROPEANA in care probabil ati votat sa intram ? In 4 cuvinte "un fel de SUA".Si acolo sunt diferente intre state dar principiile , constitutia , sunt comune,guvernul ,bugetul etc.Da, poate fi privita si ca o cedare de suveranitate in schimbul aderarii , angajarii la niste principii comune .Partea frumoasa acum vine dar -din intrebare-ma tem ca nu puneti pret pe ce ar urma sa spun.Va amintesc doar ca nastase si psd au fost negociatorii aderarii .Daca atunci ati inteles ca e bine sa intram ca de la usa ne dau niste bani ca suntem noi frumosi si destepti -chiar daca tinem asta secret- , ati luat teapa.

Aceleasi cerinte ar fi fost

Aceleasi cerinte ar fi fost probabil impuse de situatie oricarei tari UE . Nu vad motivul pentru care aveti voi impreasia ca ar fi altfel in cazul Romaniei. Mi se pare regretabil ca s-a ajuns la aceasta situatie.

A...ar trebui sa fie ?!

Mi se pare ca e ca si cand ai spune despre un nebun periculos ca nu e infractor, prin urmare ar trebui lasat liber pe strazi.
Toti astia cu care vorbeste comunicatul se poarta ca un card de babuini beti scapati intr-un laborator cu multe luminite si butoane.
Apasa tot, trag de toate manetele, scot chestii din priza.Astia sunt USL la guvernare.

Da, Romania este un stat

Da, Romania este un stat suveran. Insa atata vreme cat traim din imprumuturi facute la FMI si din banii europeni, in functie de rata de absorbtie, nu ne putem asigura suveranitatea financiara. Si asta intrucat noi ca si esonomie nu mai producem nimic, suntem doar o tara de consum, iar produsele strict romanesti nu au cautare externa.
De ce am ajuns aici? asta e bine sa ii intrebati pe cei care au faramitat industria si agricultura pana in 2007, cand am intrat in UE, pe cei care au vandut marile companii romanesti de un real profit, sau pe cei care au bagat Hidroelectrica in procedura de reorganizare - ca sa fie cumparata in mai putin de doi ani la pret de fier vechi.

ue

E cam tarziu sa te intrebi asta.
Romania, devenind membru EU, a renuntat la suveranitate in anumite domenii.

ion

suntem de rasul curcilor

hahahaha

na ca v-a taiat macaroana UE!!!

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Ascultă RFI România

Jurnalul de miercuri 30 iulie: 15h00 - 15h10 TU

Jurnal de ştiri cu Andreea Pietroşel

Ascultă
Concurs

Campania "Carte la RFI" - click aici.

29.07.2014 - Presa românească

George Maior, directorul SRI: Clasa politică pune partidul înaintea statului (Adevărul) - Cum iese Sănătatea din colaps: ori creşteri de contribuţii, ori asigurări private (Evenimentul Zilei) - Halep, de 15 ori mai "ieftină" decât Bouchard. De ce nu vinde imaginea campioanei din România (ProSport)

29.07.2014 - România / Politică

Cristian Diaconescu este "cel mai pregătit" pentru funcţia de preşedinte al României, spune la RFI Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară. El declară însă că Diaconescu are "o problemă de vizibilitate" şi afirmă că nu-l vede pe candidatul PMP în turul doi la alegerile prezidenţiale din toamnă.

29.07.2014 - România / Politică

Noi alegeri prezidenţiale ar putea fi organizate anul viitor, în cazul în care Klaus Iohannis câştigă scrutinul din acest an, iar ulterior va fi declarat incompatibil de instanţă. Scenariul a fost avansat la RFI de Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară.

UE s-a decis, totuși, că e cazul unor sancțiuni puternice împotriva lui Vladimir Putin. Acum ar trebui și ca Banca Centrală Europeană să se gândească la o nouă categorie de risc pentru creditele acordate Federației Ruse.
Alte titluri astazi: Hamas a revenit în jocul diplomatic (Le Monde) si Bulgaria caută un nou guvern (Neue Zurcher Zeitung)

29.07.2014 - România / Mediu

Românii vor avea parte de o lună august normală din punct de vedere al temperaturilor. O spune la RFI climatologul Roxana Bojariu, de la ANM. Ea precizează că vor exista unele valuri de caniculă, mai ales în vestul ţării. Pe de altă parte, Bojariu nu exclude apariţia unor noi episoade de furtuni violente luna viitoare.

Login
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI