Reporter: Ultima tentativă de alegere a preşedintelui Republicii Moldova de către Parlamentul de la Chişinău a eşuat. Noi alegeri vor avea loc pe 15 ianuarie. Ce s-ar putea schimba până atunci?
Dorin Chirtoacă: Probabil vor avea loc în continuare negocieri cu deputaţi din fracţiunea PCRM şi respectiv grupul socialiştilor şi în felul acesta să se încerce găsirea unei formule pentru alegerea preşedintelui. Partea bună este că cel puţin din declaraţii, nu-şi doreşte nimeni alegeri anticipate, cu toate că acestea nu pot fi excluse. Acest joc, această formă de prelungire a negocierilor, practic, permanent în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui s-ar putea să dureze chiar mult mai mult, pentru că în cazul în care la alegerea preşedintelui nu se prezintă minim 61 de deputaţi, scrutinul nu este considerat valabil şi atunci poate fi luat de la capăt.
Rep.: Care este cel mai pesimist scenariu în perioada următoare?
D.C.: În cazul în care în cadrul alianţei (Alianţa pentru Integrare Europeană-n.r.) vor continua sciziunile, va continua tensiunea, aceeaşi lipsă de încredere şi formula veche românească de a da cu stângu-n dreptul, de pe urma tuturor acestora s-ar putea să câştige numai Partidul Comuniştilor. Şi atunci în cazul în care nu se va contura o poziţie unică a AIE în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui, există un risc ca lucrurile să intre pe un trend descendent în ceea ce priveşte componentele Alianţei şi respectiv un trend ascendent în ceea ce priveşte Partidul Comuniştilor. Şi în cazul acesta, comuniştii vor forţa alegerile anticipate cu orice preţ, pentru că ei înţeleg că asta este singura lor şansă.
Pe de altă parte, continuarea încercărilor de a alege preşedintele în condiţiile actuale ale Constituţiei, cu 61 de voturi nu este o soluţie pe termen lung. Chiar dacă am găsi aceste voturi pentru alegerea preşedintelui, imediat o să apară problema în ceea ce priveşte desemnarea primului-ministru şi lucrurile ar putea continua la nesfârşit în asemenea mod. Partidul Liberal propune de doi ani să fie modificată Constituţia, de fapt să fie europenizată Constituţia, poate chiar adoptarea unei noi Constituţii, care să excludă toate aceste blocaje care apar succesiv, ca urmare a unor mecanisme trunchiate din '94 şi până în 2005, făcute cu diferite ocazii, pentru a satisface interese de moment. În felul acesta, conţinutul Constituţiei a degradat până la un asemenea nivel încât iată, de doi ani de zile, avem un blocaj în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui şi de aici nesiguranţă, instabilitate.
Rep.: Dar propunerea dvs. privind modificarea Constituţiei Republicii Moldova este îmbrăţişată şi de partenerii de guvernare?
D.C.: Declarativ, da. Practic… şi aici sunt lucruri pe care nu le înţelegem până la capăt… de fapt, intriga a devenit cuvântul de ordine sau acţiunea de ordine în Republica Moldova în ultima perioadă. Şi asta doare şi-i nemulţumeşte şi pe oameni (…). Noi vom insista, vom promova acest proiect, pentru că mai devreme sau mai târziu, el trebuie să devină realitate. Altfel, va fi complicat, în orice formulă de guvernare. Este absurd să ai majoritate parlamentară, 50 plus 1 din numărul total de deputaţi, dar în acelaşi timp să nu ai frâiele puterii la îndemână.





Comentarii