Acasă » România » Politică
Publicat: Marţi, 1 Decembrie 2009 - Ultima modificare: Marţi, 1 Decembrie 2009

Daniel Buda (PDL) la RFI : Pactul de la Timişoara, un semn de dispreţ

Daniel Buda (PDL) la RFI : Pactul de la Timişoara, un semn de dispreţ

Întăriri pentru candidatul PSD la Preşedinţie : Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Johannis şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu au semnat un acord politic de colaborare, marţi, 1 decembrie. Asta înseamnă că edilul oraşului bănăţean îl susţine pe Mircea Geoană în turul doi pentru Cotroceni.

Preşedintele PSD (audio) face apel la unitate naţională. Mircea Geoană a povestit un fragment dintr-o discuţie cu Nelson Mandela, în care l-a întrebat pe acesta în legătură cu perioada comunistă, iar răspunsul a fost că "înainte de a condamna trebuie să ierţi".

"Sunt un om care crede cu tărie că a venit clipa să facem un efort de reconciliere naţională", declară Mircea Geoană. "Ca preşedinte al României, în anul viitor am să chem naţiunea română, să creăm un model de societate, aşa cum au făcut înaintaşii noştri. Nu mai este timpul să avem modele de import. Pe 18 decembrie, în calitate de preşedinte al României, voi fi la manifestarea de respect pe care întreaga Românie o va aduce timişorenilor, la 20 de ani de la Revoluţie", afirmă preşedintele PSD.

La rândul său, liderul PNL, Crin Antonescu a declarat înaintea semnării "Parteneriatul pentru Timişoara" că dacă ar fi fost aplicată Proclamaţia de la Timişoara, "am fi fost departe acum".

"Dacă am fi aplicat Proclamaţia de la Timişoara şi punctul 8 al Proclamaţiei, am fi fost departe acum. Dacă am aplica acum acel punct, nici eu, nici Gheorghe Ciuhandu, nici Mircea Geoană, nici Radu Sârbu nu ar trebui să plecăm din politică. Ştiţi bine cine ar trebui să plece din politică, dacă am aplica punctul 8 : Traian Băsescu", spune Crin Antonescu.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis a remarcat de partea sa că România este "divizată" şi declară că îşi doreşte să reuşească reunificarea societăţii româneşti.

"Domnule preşedinte Geoană, daţi-mi voie să vă felicit pentru acest pas, care ştiu că nu v-a fost uşor, nu a fost uşor nici pentru partidul dumneavoastră, fiindcă după părerea mea, nu este doar o reconciliere cu PNŢCD, care este un pas excelent, este poate şi o reconciliere cu trecutul propriului partid, fără de care nu se poate face pasul spre un nivel superior", crede Klaus Johannis, susţinut de PNL şi PSD pentru postul de prim-ministru.

În replică, deputatul PDL Daniel Buda (audio) spune la RFI că semnarea acestui pact la Timişoara este un semn de "dispreţ".

Mircea Geoană, despre Pactul pentru Timişoara.
Ascultă Download
Daniel Buda, despre Pactul pentru Timişoara.
Ascultă Download

Un articol de: Cosmin Ruscior

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend