O Curte de Apel americană clasează dosarul privind zborurile secrete ale CIA. Instanţa s-a pronunţat în favoarea administraţiei Barack Obama, prin clasarea, în numele "secretului de stat", a dosarului care vizează zborurile secrete conduse de CIA după 11 septembrie care transportau suspecţi de terorism pentru a-i interoga în străinătate.
Asociaţia americană de apărare a libertăţilor civile , care îi apăra pe reclamanţi în acest caz, a anunţat că urmează să sesiseze Curtea Supremă.
"Ministerul Public ne-a convins" că elementele judecate în acest dosar "trebuie protejate prin prerogativa secretului de stat", a declarat, într-o decizie luată cu şase voturi contra cinci, Curtea de apel federală din San Francisco California.
La originea dosarului, iniţiat în mai 2007, se află o plângere a cinci foşti deţinuţi împotriva unei fililale a Boeing, Jeppesen Dataplan, pe care o acuză că a sprijinit logistica transferurilor de suspecţi de terorism către închisori din afara Statelor Unite. Cei cinci afirmă că au fost răpiţi, transportaţi în ţări străine şi predaţi unor agenţi ai CIA sau unor Guverne străine, pentru a fi torturaţi.
Faptele invocate s-au desfăşurat în timpul administraţiei George W. Bush, care a recunoscut că acest tip de transferuri a avut într-adevăr loc după atentatele din 11 septembrie. În aprilie 2009, aceeaşi Curte de Apel, dăduse dreptate reclamanţilor şi ordonase continuarea procedurii.
Aceasta a fost o uriaşă victorie a celor care doreau să vadă metodele şi deciziile administraţiei Bush în domeniul luptei împotriva terorismului pedepsite prin decizii ale tribunelor.
Dar administraţia Obama, ca şi cea a predecesorului său, a cerut Curţii să reexamineze cazul, de această dată în formaţie completă. Doi din cei cinci reclamanţi rămân încă deţinuţi, unul în Maroc, altul în Egipt. Ceilalţi trei au fost eliberaţi de administraţia americană, fără a fi puşi sub acuzare.
Printre ei figurează şi etiopianul Binyam Mohammed, eliberat din închisoarea de la Guantanamo şi dus în Marea Britanie în februarie 2009. El afirmă că a fost transportat în secret în Maroc în anul 2002, pentru a fi torturat acolo, apoi în 2004 la Kabul, unde susţine de asemenea că a fost supus la torturi, înainte de a fi trimis la Guantanamo.





Comentarii