Acasă » România » Politică
Publicat: Joi, 9 Septembrie 2010 - Ultima modificare: Joi, 9 Septembrie 2010

Eşecul referendumului e şi al României

Eşecul referendumului e şi al României

Eşecul referendumului de duminică nu este doar al Moldovei ci şi al României explică la RFI redactorul şef al Foreighn Policy România, Ovidiu Nahoi (audio).

"Am exportat stilul românesc de dezbatere politică şi iată că rezultatele nu au fost cele aşteptate". Pe de altă parte, agenţia de analize STRATFOR vede în eşecul referendumului constituţional din Republica Moldova o victorie a Rusiei.

"Din păcate România a exportat cam toate valorile, puneti ghilimele de rigoare, sistemului politic intern. Au mers acolo făcătorii români de sondaje de opinie şi iată-i pe liderii Alianţei crezând că vor trece lejer peste referendum, că aşa spuneau sondajele de opinie, şi uite că s-au înşelat.

Am trimis acolo consilieri politici români, ba am exportat şi un post de televiziune, deci am exportat stilul românesc de dezbatere politică. O întreagă Românie a fost exportată acolo şi iată că rezultatele nu au fost cele aşteptate. Şi se pare că moldovenilor nu le-a plăcut această Românie pe care au văzut-o, doar 30% dintre ei au mers la vot…

Nu mai spun că liderii moldoveni proeuropeni au făcut cărări spre Bucureşti şi au vândut această susţinere a Bucureştiului ca pe o valoare politică în ţară şi iată că ea n-a fost valorizată de electorat aşa cum se aşteptau liderii
Cred ca România n-a mizat suficient pe softpower! Trebuia să exportăm foarte multă cultură.".

Pe de altă parte, agenţia de analize STRATFOR vede în eşecul referendumului constituţional din Republica Moldova o victorie a Rusiei.

Agenţia evidenţiază influenţa din ce în ce mai mare a Rusiei în Moldova. Potrivit STRATFOR, importanţa referendumului merge dincolo de raţiunile politice interne, fiind reprezentativă pentru Republica Moldova ca zonă disputată între Rusia şi Occident.

Data alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova este 21 noiembrie. Decizia a fost luată de Alianţa pentru Integrare Europeană după invalidarea referendumului pentru alegerea preşedintelui prin vot direct şi nu de Parlament cum este în prezent.

Un articol de: Liliana Simionescu

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI