Franţa cere României "un plan naţional de urgenţă" pentru integrarea cetăţenilor de etnie romă pe teritoriul său.
Acesta va fi mesajul pe care îl vor transmite joi autorităţilor de la Bucureşti ministrul francez al imigraţiei şi secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, aflaţi într-o vizită de două zile la Bucureşti.
"Franţa va solicita angajamente privind cooperarea poliţienească şi judiciară, lupta împotriva traficului de persoane, integrarea romilor în România prin crearea unui plan naţional de urgenţă", a declarat Lellouche, înainte de o serie de întrevederi prevăzute cu mai mulţi lideri români între care ministrul român de externe, Teodor Baconschi, ministrul de interne Vasile Blaga şi ministrul muncii, Ioan Botiş.
România are cea mai importantă comunitate de rromi din Europa: 530 de mii din cei două milioane şi jumătate care trăiesc în spaţiul comunitar.
Baconschi merge pe cartea europeană
Şeful diplomaţiei române s-a întâlnit deja cu cei doi miniştri francezi. Teodor Baconschi le-a spus oficialilor francezi că speră ca dialogul va fi unul deschis şi orientat către soluţii.
Ministerul de Externe a precizat într-un comunicat că partea română va sublinia importanţa respectării stricte a principiului liberei circulaţiei a cetăţenilor europeni şi faptul că problema romilor necesită o abordare europeană.
Un mesaj similar a fost transmis de Teodor Baconschi in editorialul din Evenimentului Zilei de joi.
Respingem incriminările colective, atât de fundamental opuse valorilor noastre comune, dar să evităm totodată victimizarea facilă şi ipocrită. Este mesajul transmis de ministrul de externe roman.
In editorialul din Evenimentul Zilei ,Teodor Baconschi observă că romii au deveni,t din nou, principala preocupare a unui sistem pe care adesea îl resping şi care, prea adesea, îi respinge.
Între poziţii extreme şi locuri comune, dezbaterea nu a avansat, iar confuzia nu a făcut decât să crească noteaza seful diplomatiei romane.
Acţiunea Romaniei trebuie să se ghideze, după principiile solidarităţii şi ale responsabilităţii este de parere ministrul de externe roman care subliniaza faptul ca pentru a fi echitabile, solidaritatea şi responsabilitatea nu pot fi unilaterale si deci trebuie să fie asumate, de întreaga societate, de la indivizi şi comunităţi până la statele membre ale Uniunii Europene.
Teodor Baconschi mai spune ca un rol important în acest sens le revine şi elitelor şi ONG-urilor rome, pe care le cheama să îşi continue misiunea atât în mijlocul comunităţii din care provin, cât şi în cadrul naţional şi european.
Statul şi societatea civilă trebuie să conlucreze pentru a risipi suspiciunea, ignoranţa şi frica este concluzia sefului diplomatiei romane.






Comentarii