Acasă » Internaţional » Politică
Publicat: Sâmbătă, 13 Martie 2010 - Ultima modificare: Sâmbătă, 13 Martie 2010

Furia Turciei, după votul suedez asupra genocidului armean

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Furie în Turcia, după ce Parlamentul din Suedia a adoptat o rezoluţie prin care condamnă genocidul Imperiului Otoman asupra armenilor, în timpul primului Război Mondial. Militanţii Partidului Muncii şi-au manifestat supărarea în faţa consulatului Suediei la Istanbul, transmite site-ul Euronews.net.

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan şi-a anulat în semn de protest o vizită pe care urma să o facă săptămâna viitoare, la Stockholm. El a atacat votul din Suedia, într-o adunare publică.

"Acest subiect ar trebui lăsat istoricilor", spune el. Turcia respinge termenul de "genocid" şi susţine că cei care au murit au fost victime ale războiului civil. Ankara şi-a rechemat ambasadorul din Suedia, în semn de protest.

"Faptul că subiectul este folosit ca o ameninţare de diverse ţări este nedrept şi de neînţeles", declară prim-ministrul turc.

Parlamentul Suediei a adoptat rezoluţia la doar un vot diferenţă, în ciuda opoziţiei formulate de coaliţia de centru-dreapta, aflată la putere.

"Decizia din Parlamentul suedez nu va afecta în nici un fel sprijinul foarte puternic pe care Guvernul suedez îl oferă pentru viitoarea aderare a Turciei la Uniunea Europeană", afirmă ambasadorul Suediei la Istanbul, Christer Asp.

Votul din Suedia are loc la mai puţin de o săptămână după ce un comitet din Congresul american a aprobat la limită o rezoluţie similară, demers care a provocat de asemenea mânia Turciei.

Un articol de: Cosmin Ruscior

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
Sati logo