Acasă » Internaţional » Politică
Publicat: Joi, 24 Septembrie 2009 - Ultima modificare: Joi, 24 Septembrie 2009

G20: compromisul pare imposibil

Photo: Reuters
Photo: Reuters

La Pittsburgh începe, joi, 24 septembrie, summitul G20. Protestatarii se pregătesc să îşi exprime nemulţumirea faţă de această reuniune la nivel înalt la care vor participa ţările cele mai bogate din lume. Împreună aceste state asigură 80 la sută din producţia industrială mondială.

De la tribuna ONU, preşedintele american Barack Obama a declarat că e nevoie de noi reglementări pe piaţa financiară. În ajunul summitului, Comisia Europeana a prezentat o serie de propuneri ce urmăresc întărirea supravegherii financiare în ţările Uniunii Europene.

Uniunea Europeană ar trebui să creeze patru entități de supraveghere financiară, măsurile ar trebui aplicate de statele membre în cursul anului 2010.

La nivel macro, va fi creat un comitet de risc care să analizeze riscurile posibile pentru ansamblul sistemului financiar european.

Acest comitet va fi format din membrii BCE şi a băncilor naționale şi va avea rolul de a semnala din vreme orice pericol. În acest fel, cred liderii europeni, se va evita repetarea unei crize financiare.

La nivel redus, se urmăreşte crearea unui sistem european de supraveghere financiară. Acesta ar trebui şi el să vegheze asupra activităţii organismelor financiare.

Acest sistem ar fi compus din diferite autorități de supraveghere, atât naționale cât şi trei autorități europene. Acestea din urmă nu există pentru moment dar Comisia Europeană si-a propus sa le înfiinţeze.

Prin acest set de măsuri, Executivul de la Bruxelles dă curs mandatului primit din capitalele europene în luna iunie pentru a reface arhitectura sistemului financiar european.

Toate aceste idei provin însă dintr-un raport redactat în primăvară de expertul Jacques de Larosière, fost preşedinte al FMI şi Guvernator al Băncii Naționale Franceze.

Corespondetul RFI, Mihaela Gherghişan despre măsurile avute în vedere de Bruxelles
Ascultă interviul Download MP3

Un articol de: Mihaela Gherghişan

Comentarii
Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Ascultă RFI România

Jurnalul de luni 23 aprilie: 15h00 - 15h10 TU

Jurnal de ştiri cu Andreea Orosz

Ascultă
Concurs

23.04.2014 - Presa românească

Doi într-o barcă: Ponta şi Dragnea,  în vizită după inundaţii (Adevărul) - Răsplata nesimţirii (Gândul) - De ce ia Piersic 1.200 €, iar Minune 80.000 € din drepturile de autor (Evenimentul Zilei) - Pericol maxim: riscăm să nu vedem Mondialul la TV! (Gazeta Sporturilor)

22.04.2014 - R. Moldova / Politică

Pentru cei mai mulţi, Transnistria înseamnă o zonă în care locuiesc rusofoni conduşi de regimul separatist de la Tiraspol şi ostili Chişinăului. În Transnistria există însă şi câteva sate aflate sub conducerea autorităţilor de la Chişinău. Hărţuiţi de regimul de la Tiraspol, locuitorii acestor sate se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari.

22.04.2014 - România / Politică

Parlamentarii şi-au votat o luna de vacanţă ca să se pregatească pentru europarlamentare. Vicepreşedintele Senatului spune că senatorii nu intră în vacanţă, ci "lucrează în teritoriu" în timp ce preşedintele Camerei Valeriu Zgonea apreciază că deputaţii trebuie să se implice în eurocampanie dar şi să legifereze.  

O măsură care va strica şi mai mult imaginea şi aşa negativă pe care o are Parlamentul, apreciază la RFI politologul Cristian Pârvulescu, care a amintit  că nu a existat o astfel de situaţie nici în 2007, nici în 2009, la precedentele alegeri pentru PE.

23.04.2014 - România / Social

Schimburile de studenți dintre România și Franța au devenit mai intense ca niciodată în istoria relațiilor bilaterale. După deceniile de comunism, a fost reluată tradiția care presupune ca o parte însemnată a elitei românești să studieze în Franța. Însă în ultimii ani a apărut un nou fenomen: un număr tot mai mare de studenți francezi au ales să învețe în universitățile românești. În prezent, comunitatea studenților francofoni este a doua ca importanță în România în clasamentul studenților din străinătate, după cea a studenților din Basarabia, Bucovina de Nord și Timoc.

Login
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI