Acasă » Internaţional » Politică
Publicat: Luni, 6 Februarie 2012 - Ultima modificare: Luni, 6 Februarie 2012

Indignare după veto-ul ruso-chinez la ONU în dosarul sirian

Eşec al Consiliului de Securitate al ONU în dosarul sirian (Foto: Reuters).
Eşec al Consiliului de Securitate al ONU în dosarul sirian (Foto: Reuters).

Statele Unite au anunţat că-şi vor înăspri sancţiunile împotriva regimului sirian, în timp ce secretara de Stat americană, Hillary Clinton, denunţa aşa-zisa "farsă" a veto-ului de la ONU. Un veto care a "scârbit-o" pe ambasadoarea americană la Naţiunile Unite.

Organizaţia de cooperare islamică ce regrupează aproape 60 de ţări-printre care şi Siria-a regretat rezultatul de sâmbătă şi a pus în gardă împotriva riscului de război civil în Siria.

În ciuda informaţiilor zilnice de la faţa locului, care evocă masacrele comise de regimul lui Bashar al-Assad, Rusia şi China au respins aşadar, pentru a doua oară, o rezoluţie depusă la Consiliul de Securitate al ONU. Textul condamna "încălcările flagrante ale drepturilor omului" şi lansa un apel la o tranziţie democratică, potrivit planului adoptat de Liga Arabă. Nu se vorbea însă deloc în mod explicit despre plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, nu se evoca niciun embargo pe arme sau vreo intervenţie militară, tot atâtea concesii făcute de occidentali, care nu au fost însă luate în seamă de ruşi şi chinezi.

"Veto-ul sino-rusesc este destinat să se lase mai departe timp găsirii unei soluţii paşnice", spun oficialii de la Beijing. Argument neconvingător pentru mai toţi analiştii care se tem acum de o înăsprire a represiunii împotriva manifestanţilor din Siria.

Un articol de: Vasile Damian

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Hollande retrage trupele franceze din Afganistan

Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI