Preşedintele PDL Emil Boc a avut o ieşire neaşteptat de dură la adresa colegilor de guvernare. El le-a reproşat partenerilor din PSD că s-au depărtat de priorităţile "Parteneriatului pentru România" şi că sunt mai preocupaţi "de aspecte ce ţin de campania prezidenţială din toamnă". În plus, şeful Executivului susţine că Mircea Geoană tratează cu "dispreţ" şedinţele coaliţiei.
"Le solicit partenerilor de la PSD să revină la priorităţile românilor, la priorităţile României. Constat că priorităţile PSD sunt mai puţin legate de ceea ce astăzi are nevoie România şi sunt preocupaţi de aspecte ce ţin de campania prezidenţială din toamnă, de aspecte politice secundare şi mai puţin de ceea ce noi ne-am angajat în faţa românilor", afirmă Emil Boc.
El precizează că săptămâna trecută a convocat o şedinţă a coaliţiei, pentru a discuta cazul Universităţii "Spiru Haret" şi pachetul de legi pentru Educaţie, dar că preşedintele PSD, Mircea Geoană nu a venit la întâlnire.
"Domnul Geoană mi-a confirmat prezenţa la această şedinţă, am stat 30 de minute cu colegii mei aşteptând să sosească, după care am fost informaţi de ministrul Niţă că pe dânsul l-a anunţat la ora 12 că la ora 1 nu poate veni, că are alt program", menţionează premierul.
"Domnul Hrebenciuc a fost prezent în prima parte (a şedinţei coaliţiei de luni, 27 iulie - n.r.), alături de alţi trei colegi, dar cred că aceste probleme trebuie discutate cu responsabilitate. Aştept ca preşedintele Mircea Geoană să revină la şedinţele coaliţiei, pentru a putea discuta instituţional. Am discutat informal în cadrul de astăzi, dar decizia trebuie să fie făcută în prezenţa preşedintelui PSD. Când se întoarce domnia sa, vă asigur că la prima şedinţă vom aborda acest subiect", declară Emil Boc.
"O şedinţă a coaliţiei, convocată potrivit protocolului, tratată cu dispreţ de către preşedintele PSD m-a pus pe gânduri foarte serios că de fapt priorităţile PSD sunt altele, nu rezolvarea problemelor punctuale pe care le avem. Eu nu pot să aştept la infinit ca partenerii noştri să-şi facă programul pentru a veni la Guvern sau la şedinţe. Domnul Geoană nu vine la şedinţă. Nu a fost nici miercuri, nu a fost nici astăzi. Le-am spus celor trei care au fost acolo. Le-am spus câteva elemente. Aştept ca domnul Geoană să se întoarcă, nu ştiu unde este plecat, să discutăm aceste aspecte în cadrul parteneriatului", spune şeful Guvernului.
Replica a venit de la şeful deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc. El spune pentru MEDIAFAX că premierul Emil Boc "s-a supărat degeaba" pe Mircea Geoană.
"S-a supărat degeaba. I-am spus în şedinţa coaliţiei de azi dimineaţă, domnului Boc că domnul Geoană este plecat patru zile într-o scurtă vacanţă, fapt pentru care nu a putut participa la coaliţie şi pentru care şi Birorul Permanent al partidului a avut loc sâmbătă şi nu luni", explică Viorel Hrebenciuc.





Comentarii