Potrivit rezultatelor preliminare, prezentate de Comisia Electorală Centrală, aproape 30 la sută dintre alegători s-au prezentat la urnele de vot în condiţiile în care pentru validarea referendumului era necesar votul a 33 la sută.
Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană cred că prezenţa redusă la vot se explică în mare parte şi prin boicotul anunţat de Partidul Comuniştilor, dar şi a acţiunilor necoordonate în timpul campaniei a membrilor celor patru formaţiuni din cadrul alianţei de guvernământ.
Analiştii politici de la Chişinău vorbesc deja de două posibile scenarii, în cazul nevalidării referendumului. Parlamentul va fi dizolvat în luna noiembrie şi vor fi anunţate alegeri parlamentare anticipate. O altă soluţie ar fi desemnarea şefului statului în Parlament, şi ulterior, anul viitor, desfăşurarea scrutinului parlamentar anticipat, declară la RFI, Corneliu Ciurea.
Potrivit expertului, Partidul Comuniştilor, cel care a boicotat Referendumul, a obţinut duminică o „victorie morală”. De altfel, a fost şi un semi-eşec al Alianţei pentru Integrare Europeană.
După anunţarea rezultatelor preliminare, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu şi premierul moldovean, Vlad Filat, au recunoscut faptul că liderii Alianţei nu au avut un mesaj coerent în timpul campaniei electorale. În consecinţă, oamenii nu prea au înţeles că ei trebuie să pună punct crizei politice”.
“Încă o dată am dat dovadă că nu ştim să facem politică. În această situaţie, sunt obligat, conform Constituţiei, să dizolv Parlamentul", a declarat Mihai Ghimpu, citat de portalul Ştirea Zilei.
Totodată, premierul moldovean a anunţat că va solicita colegilor de alianţă să se convoace într-o şedinţă pentru a discuta situaţia creată.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, cea mai mare rată de participare a fost înregistrată în raionul Telenești, unde au votat peste 40 la sută, urmat de raionul Orhei, cu 39,7 la sută, Străşeni, Călăraşi şi Şoldăneşti – cu aproape 35 la sută. Cei mai puţini alegători au venit la urnele de vot în Dubăsari şi Autonomia Găgăuză – în jur de 8 la sută.
Amintim că, alianţa de guvernare a propus desfăşurarea referendumului ca o soluţie pentru criza constituţională în care se află R.Moldova de mai bine de un an. La sfârşitul lui 2009, cele două tentative de alegere a şefului statului, au eşuat. Potrivit prevederilor Constituţiei, dacă preşedintele ţării nu poate fi desemnat din cele două încercări, Legislativul se dizolvă şi se anunţă alegeri parlamentare anticipate.





Comentarii