Acasă » Parlamentul European » Politică
Publicat: Vineri, 20 Ianuarie 2012 - Ultima modificare: Vineri, 20 Ianuarie 2012

Un acord economic internaţional inutil şi periculos

Un acord economic internaţional inutil şi periculos

 

Deputaţii europeni se îngrijorează mai departe din cauza rolului limitat care le este rezervat de statele membre. Vorbim aici din nou despre redactarea Pactului bugetar agreat în linii mari de majoritatea liderilor europeni în 9 decembrie 2011.

Acesta pune accentul pe austeritate şi disciplina bugetară dar creştin democraţii europeni, familia politică majoritară acum în UE, sunt totuşi de părere că toate previziunile pactului puteau fi tratate prin legislaţia secundară.

Socialiştii deplâng faptul că acordul este fructul unei negocieri între guvernele europene care nu implică şi instituţiile europene.Ei critică şi absenţa elementelor legate de creşterea locurilor de muncă.

Liberalii consideră pactul drept periculos şi spun că ar trebui limitat la un singur element : regula de aur. 

Aceasta, contrar faptului că-şi trage numele din regulile arhitecturii, se referă la obligativitatea ca deficitul structural să nu depăşească 0.5% din PIB. Regula ar trebui înscrisă în Constituţiile naţionale.

Liberalii cred că în maximum aceasta ar trebui inclusă şi în Tratatul comunitar. 

Propunerea nu este pe placul britanicilor care au făcut tot posibilul să se pună la adăpost de această austeritate impusă acum zonei euro mai ales, dar şi ţărilor care nu au adoptat moneda unică.

Cazul Marii Britanii este însă aparte întrucât ţara nu doar că şi-a păstrat lira sterlină dar nu are intenţia de-a avea vreodată de-a face cu euro.

Pentru ecologişti, acest acord nu este soluţia cerută de criza actuală şi el este complet inutil.

Eurodeputaţii sunt prin urmare uniţi în convingerea lor că statele membre sunt pe cale de a dezvolta un proiect periculos care crează o lipsă şi mai mare de responsabilitate democratică.

Acest acord riscă şi să instaleze de manieră permanentă o Europă cu două viteze în care cei care din diferite motive nu ţin pasul cu motorul franco-german se vor vedea excluşi de la masa negocierilor.

Pactul bugetar destinat tuturor statelor membre cu excepţia Marii Britanii, care l-a respins fără drept de apel, a fost pus pe hârtie de experţii statelor membre şi este gata de a fi semnat.

Statele participante, care se găsesc mai ales în zona euro îl vor putea semna în cadrul reuniunii liderilor europeni din 30 ianuarie la Bruxelles.

Un minim de 12 ratificări naţionale  este necesar  apoi pentru ca pactul să intre în vigoare. El nu va fi însă valid atâta vreme cât el n-a primit un aviz conform din partea Parlamentului European. Aici situaţia se complică, deputaţii europeni au anunţat că vor respinge acest text. 

Mihaela Gherghişan
Ascultă Download

Un articol de: Mihaela Gherghişan

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Legea uninominalului a trecut

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI