Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un nou sondaj confirmă ascensiunea extremei drepte

le-pen.jpg

Marine Le Pen a preluat conducerea Frontului Naţional de la tatăl său, Jean-Marie pe 16 ianuarie. REUTERS/Stephane Mahe

Un nou sondaj de opinie realizat în ultimele două zile în Franţa arată că Marine Le Pen, lidera extremei drepte, s-ar clasa pe locul întâi la prezidenţialele de anul viitor, indiferent cine va fi candidatul socialiştilor. Un precedent sondaj, contestabil, publicat sâmbătă, dădea practic aceleaşi rezultate.

Un nou sondaj de opinie realizat în ultimele două zile în Franţa arată că Marine Le Pen, lidera extremei drepte, s-ar clasa pe locul întâi la prezidenţialele de anul viitor, indiferent cine va fi candidatul socialiştilor. Un precedent sondaj, contestabil, pubicat sâmbătă, dădea practic aceleaşi rezultate.

Noul sondaj va provoca şi mai mare stupoare şi îngrijorare, atât în rândul dreptei de la putere cât şi printre socialiştii din opoziţie. Potrivit anchetei realizate de institutul Harris Interactive, Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze şi fiica fondatorului mişcării Jean-Marie Le Pen, ar ieşi pe primul loc în urma primului tur al prezidenţialelor, scrutin prevăzut, e adevărat, de abia anul viitor.

Spre deosebire de precedentul sondaj de opinie publicat sâmbătă şi care dădea aceelaşi rezultate, noua anchetă este mai puţin contestabilă. Ea a fost realizată, ca şi prima, prin intermediul internetului, dar de această dată sunt luaţi în calcul alţi doi potenţiali candidaţi ai socialiştilor. Dacă el va fi Dominique Strauss-Kahn, momentan director FMI, atunci acesta se clasează pe locul doi în spatele canidatei frontiste. Cu alte cuvinte, preşedintele Nicolas Sarkozy este eliminat din cursă.

În cazul în care pretendentul socialist va fi François Hollande, atunci actualul presedinte Sarkozy iese pe locul doi iar finala se va juca între el şi Marine Le Pen. Cu 14 luni înaintea scrutinului, acest nou sondaj rămâne un sondaj dar confirmă faptul că extrema dreaptă a prins rădăcini adânci în electoratul francez.

Până acum niciodată un candidat extremist nu se calificase în sondajele de opinie pentru turul doi al prezidenţialelor. Nici măcar când Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine, a reuşit această performanţă în 2002 devansându-l pe socialistul Lionel Jospin după primul tur.

167