Acasă » Europa » Social
Publicat: Marţi, 7 Februarie 2012 - Ultima modificare: Marţi, 7 Februarie 2012

Grevă generală în Grecia: "Ajunge, nu mai putem!"

Grevă generală în Grecia, pe fondul măsurilor de austeritate (Foto: Getty Images/Milos Bicanski)
Grevă generală în Grecia, pe fondul măsurilor de austeritate (Foto: Getty Images/Milos Bicanski)

Greva din Grecia paralizează încă o dată ţara. Principalele două sindicate din sectoarele public şi privat au făcut apel la grevă generală, pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate negociate de autorităţi cu finanţatorii ţării.

Sub sloganul "Ajunge, nu mai putem!", simpatizanţii sindicatului din sectorul privat (GSEE) şi ai celui din sectorul public (Adedy) se reunesc în piaţa Syntagma din centrul Atenei.

Programul şcolilor, ministerelor şi spitalelor a fost perturbat. Metroul din Atena a început să funcţioneze abia la ora opt dimineaţa, iar autobuzele la ora şapte.

Transportul naval este afectat şi el, vapoarele rămânând ancorate timp de 24 de ore. În schimb, trenurile vor funcţiona pe toată durata zilei de marţi. În transportul aerian nu sunt prevăzute anulări de zboruri, controlorii de trafic neparticipând la greva de marţi.

Sindicatele din Grecia protestează faţă de intenţia autorităţilor de a reduce salariul minim şi de a micşora pensiile complementare. Aceste măsuri au fost cerute ţării de creditorii externi, în schimbul unui împrumut de 130 de miliarde de euro, decis în octombrie la Bruxelles.

Corespondenta RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia, despre greva generală din Grecia, de marţi, 7 februarie
Ascultă Download

Un articol de: Cosmin Ruscior

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Legea uninominalului a trecut

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI