"România, urmărită de ghinion !", ar putea spune unii, după tragerea la sorţi, în urma căreia România a nimerit în grupă cu Franţa, în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012, din Ucraina şi Polonia.
Alţii, cum este şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir răsuflă uşuraţi. "Am căzut extraordinar ! Noi şi Franţa suntem favorite", spune şeful LPF, pentru Sport.ro.
În realitate, la o analiză obiectivă, putem spune că şansele tricolorilor de a se califica la EURO 2012 sunt mai degrabă mari. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a căzut în grupa D cu Luxemburg, Albania, Belarus, Bosnia - Herţegovina şi Franţa.
Din grupă se califică direct echipa clasată pe primul loc. Formaţia de pe poziţia secundă va juca barajul, doar dacă nu acumulează suficiente puncte pentru o calificare directă.
Cei care ar spune "Ce ghinion !", s-ar putea referi la faptul că dintre toate echipele din urna valorică 1, România a nimerit cu una dintre cele mai tari, Franţa. Mai erau şi alte variante, ceva mai accesibile (deşi cuvântul "accesibil" nu pare cel mai potrivit când vorbim de astfel de formaţii), precum Croaţia, Rusia sau Portugalia.
Restul formaţiilor din prima urnă valorică ar fi fost adversare aproape imposibil de învins la ora actuală : Spania, Olanda, Germania, Anglia sau Italia.
Realitatea este că scepticii nu au dreptate întru-totul. Nu trebuie uitat că Franţa nu mai este sperietoarea de la sfârşitul anilor '90, când făcea legea în fotbal, învingând în finala Campionatului Mondial din 1998 pe nimeni alta decât Brazilia lui Ronaldo.
În plus, să nu uităm că România a obţinut rezultate neaşteptate în faţa "Cocoşului Galic", în ultimii ani. Doar un exemplu : egalul de la EURO 2008, în grupa de foc cu Italia şi Olanda spune totul.
Un amănunt important este acela că tricolorii români au terminat grupa respectivă pe un onorabil loc trei, în faţa Franţei, după zero la zero cu "les bleus", unu la unu cu Italia şi zero la trei cu "Portocala Mecanică".
Grupa A
Germania
Turcia
Austria
Belgia
Kazahstan
Grupa B
Rusia
Slovacia
Irlanda
Macedonia
Armenia
Andorra
Grupa C
Italia
Serbia
Irlanda de Nord
Slovenia
Estonia
Insulele Feroe
Grupa D
Franţa
România
Bosnia-Herţegovina
Belarus
Albania
Luxemburg
Grupa E
Olanda
Suedia
Finlanda
Ungaria
Moldova
San Marino
Grupa F
Croaţia
Grecia
Israel
Letonia
Georgia
Malta
Grupa G
Anglia
Elveţia
Bulgaria
Ţara Galilor
Muntenegru
Grupa H
Portugalia
Danemarca
Norvegia
Cipru
Islanda
Grupa I
Spania
Cehia
Scoţia
Lituania
Liechtenstein





Comentarii