Acasă » România » Sport
Publicat: Duminică, 1 August 2010 - Ultima modificare: Duminică, 1 August 2010

Steaua străluceşte din nou în Ghencea

Romeo Surdu
Romeo Surdu

Steaua a reuşit să întoarcă rezultatul şi să se impună pentru a doua oară în noul sezon al Ligii 1, după ce a fost condusă cu 1-0. Într-o atmosferă electrizantă creată de peste 20.000 de fani în tribunele Stadionului Ghencea, echipa pregătită de Victor Piţurcă a întors meciul în faţa Craiovei, care a condus din minutul 51 prin golul bulgarului Iliev.

Lucrurile se puteau complica pentru roş-albaştrii la jumătatea reprizei secunde, dar centralul partidei a anulat eronat golul de 2-0 al lui Mihai Costea. Steaua a marcat de două ori până la final prin Stancu şi Surdu şi a câştigat trei puncte importante în lupta pentru primele locuri.

Căpitanul formaţiei Steaua, Bănel Nicoliţă, a declarat că suporterii stelişti au venit în număr atât de mare la meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-1, din etapa a II-a a Ligii I, deoarece au realizat că la Steaua s-a format o echipă bună, cu un antrenor bun.

"În trecut, suporterii, ca şi noi, au fost dezamăgiţi de rezultatele pe care le-am avut, însă acum ne bucurăm că i-am readus alături de noi. Este foarte important că azi ne-au susţinut chiar şi când am fost conduşi. E ceva timp de când nu am mai văzut atâta lume pe stadion. După victoria din meciul cu Universitatea Cluj, cred că şi-au dat seama că ne-am făcut o echipă bună, avem un antrenor bun şi ne lipseau doar suporterii", a spus Bănel Nicoliţă.

De cealaltă parte, tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat că jucătorii săi au plâns în vestiar după înfrângerea din meciul din deplasare cu Steaua, în care le-a fost anulat un gol "clar ca lumina zilei".

"Mi s-a părut un meci bun, nu foarte bun, oricum un spectacol pentru cei din tribună. Am avut 1-0 şi pot să spun că am avut şi 2-0, mai ales pentru că am primit multe mesaje în care mi s-a spus că golul al doilea al nostru a fost valabil. După părerea mea, la 2-0 pentru noi în minutul 71, meciul era jucat. Echipa mea a fost mai bună. Felicit jucătorii pentru ce au făcut până în minutul 71, păcat că n-au reuşit să digere golul anulat, un gol clar ca lumina zilei. Jucătorii mei au plâns în vestiar şi le transmit admiraţia mea pentru modul în care au jucat azi", a spus Ţicleanu.

Comentarii

Publică un comentariu nou
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.
Ascultă RFI România

Nou minim istoric

Jurnal RFI cu Samuel Stan

Ascultă
Vocile RFI RO
Jurnal Economic RFI & HotNews
Login
Actualitatea internaţională 24H/24
Radio France Internationale Franta France 24
Conţinut popular
Soluţie implementată de Tremend
SATI mobil SATI