Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


“Guvernul și președintele, responsabili de ieșirea oamenilor în stradă. Este nevoie de o abordare rațională”

ires-_0.jpg

Sociologul Dan Jurcan, director de dezvoltare IRES

Guvernul ar fi putut gestiona mai bine problema ordonanțelor privin grațierea și modificarea Codului Penal, dă de înțeles la RFI sociologul Dan Jurcan, director de dezvoltare la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. În opinia sa, Executivul are argumente pertinente în susținerea proiectelor celor două acte normative, dar lipsa de transparență și sosirea intempestivă a președintelui la guvern miercuri dimineață, au declanșat emoția care a scos oamenii în stradă. Pe de altă parte, o abordare emoțională  a acestor probleme este toxică, este nevoie de o abordare rațională, mai spune sociologul IRES Dan Jurcan (AUDIO). 

Reporter: Grațierea și modificarea Codului Penal sunt teme importante pentru electoratul PSD?

Dan Jurcan: Noi nu am făcut un studiu în acest sens, în așa fel încât să ne putem da seama dacă într-adevăr grațierea și modificarea Codului Penal sunt pe agenda publicului. Din studiile pe care le-am făcut până în prezent la IRES, există o altă agendă legată de prioritățile guvernului. Pe de altă parte, tema lansată de Ministrul Justiției, cum că publicul nu ar fi informat, este parțial adevărată. Dacă ați urmărit, au existat sloganuri și pancarte în care se spunea „Fără amnistie, vă vrem la pușcărie!” sau ”DNA să vină să vă ia!”. În realitate, cele două proiecte nu se referă la amnistie. Se referă la grațiere. Între ele este o diferență fundamentală. Dincolo de aceste aspecte, care sunt mai puțin semnificative, este evident că există o anumită emoție colectivă în acest moment în spațiul public. Există o emoție care a fost creată de televiziuni, pe scandalul Ghiță – Coldea - Kovesi, care a creat o anumită percepție cum că statul de drept ar fi un stat mafiot, în care o mână de oameni sunt capabili să creeze sau să ia decizii discreționar privind soarta unuia sau a altuia. Pe acest fond guvernul s-a gândit să forțeze puțin lucrurile. Pe de altă parte există și emoția celor care au ieșit în stradă. Aceștia chiar cred în statul de drept și în valorile liberale și au impresia că ceea ce s-ar fi putut întâmpla prin această acțiune a guvernului ar fi pus în pericol stabilitatea României. Probabil că acest lucru i-a scos în stradă.

Reporter: În fața guvernului s-a strigat și „Laura, nu uita, noi suntem de partea ta!”. Referirea este clară la șefa DNA Laura Codruța Kovesi. În opinia dumneavoastră, ar putea aceste proteste să ia amploare în zilele următoare? Simțiți acest lucru?

Dan Jurcan: Rămâne să vedem. Este un semnal foarte clar pe care guvenul Grindeanu îl primește. Probabil că aceste proteste nu s-ar fi întâmplat dacă președintele Iohannis nu ar fi dat un semnal foarte clar prin sosirea lui intempestivă la guvern de ieri dimineață. În realitate, vorbim despre o intervenție a președintelui pe un subiect presupus, dacă este să îi credem pe cei de la guvern. Aceștia spun că cele două proiecte de ordonanță nu erau pe agenda de ieri a guvernului. Altfel spus, dacă ar fi să îi credem pe cei de la guvern, intervenția președintelui nu ar fi avut obiect. Dincolo de aceasta, rămâne un aspect foarte clar și anume, lipsa de comunicare a guvernului. Guvernul are în mod clar deficiențe de comunicare publică în acest moment și despre o anumită lipsă de transparență. Pe de o parte, există argumente pentru grațiere și vorbim despre un grad de ocupare de peste 150% în pușcăriile din România. În unele cazuri gradul de ocupare este chiar de 200%. Pe de altă parte, eliberarea a 2.300 de deținuți nu rezolvă problema. Ar trebui eliberați 10.000 ca să se ajungă la o normalitate de tip european, dacă este să discutăm pe indicatori. Problema care a creat emoția publică a fost lipsa de transparență. Nu se poate să iei o astfel de măsură peste noapte, fără o pui în dezatere publică. Există și chestiuni care țin de drept constituțional. Am înțeles că problema grațierii trebuie stabilită prin lege organică. Legea organică se adoptă în parlament cu majoritatea votului Senatului și a Camerei Deputaților. Se pune și problema utilizării ordonanței de urgență. Cât de urgentă este acum grațierea? Chiar nu se mai poate aștepta două – trei săptămâni, în așa fel încât această temă să fie discutată în parlament și să fie pusă în dezbatere publică? În mod paradoxal, prin acest incident de ieri, dezbaterea publică a început. Vorbim de 24 de ore. Probabil că în următoarele zile se va discuta foarte mult pe această temă, despre de ce este necesară grațierea, modificarea Codului penal, clarificarea abuzului în serviciu atunci când se discută diferența între ceea ce înseamnă îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea legii. Deja sunt teme care au ajuns în dezbaterea publică și cred că este un lucru bun. Ieșirea oamenilor în stradă este un semnal pentru acest guvern, cum că totuși, suntem o țară care este de zece ani în Uniunea Europeană. Oamenii chiar au început să creadă în valorile liberale. Chiar dacă în jurul României există tendințe de iliberalism, România se află pe un parcurs european. De fiecare dată când clasa politică forțează puțin nota, există o astfel de reacție publică.

Reporter: Cum apreciați reacția PSD în condițiile în care președintele partidului este plecat deja în Statele Unite? Cum au reacționat colegii săi, premierul și alți înalți demnitari PSD în această criză?

Dan Jurcan: Președintele a făcut o vizită la guvern conform articolului 87 din Constituție, care precizează foarte clar în ce condiții poate președintele prezida o ședință de guvern. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă premierul Grindeanu ar fi spus că nu l-a invitat pe președinte? În acel moment președintele se afla în afara Constituției pentru că nu era nicio problemă de politică externă, nici de securitate națională. Premierul Grindeanu a spus că l-a invitat tocmai pentru a evita o astfel de situație de criză. Cred că, probabil, în acest moment, premierul Grindeanu are o problemă cu Dragnea. Rămâne să vedem.

Reporter: Acceptând că în acest conflict există două tabere, cine a câștigat și cine a pierdut?

Dan Jurcan: În acest moment îi avem pe Iohannis și pe Codruța Kovesi care fac opoziție la această intenție a PSD și a guvernului de a modifca legea. Nu avem nicio voce din opoziție, cu excepția unor lideri ai USR care s-au aflat în stradă și, probabil, chiar în fruntea celor 3.000 de oameni care au ieșit în stradă. Deocamdată cam aceasta este opoziția. Cred că PNL este foarte preocupat de propriile probleme de leadership și nu au fost deloc vocali pe această temă. În aceste zile asistăm la o abordare emoțională, care este necesară, dar pe termen lung nu este sustenabilă. Probabil că este chiar toxică. Este nevoie de o abordare rațională. Este nevoie de grațiere, dar trebuie discutat în ce condiții. Guvernul ar fi avut mai mult de câștigat dacă ar fi prezentat public care unt argumentele acestei propuneri legislative. În mod clar există argumente. Știm foarte bine că România este condamnată la CEDO în fiecare an. Plătim milioane de euro pentru condițiile din penitenciare. Probabil că prin această măsură de grațiere prin care câteva mii de persoane ar fi eliberate, s-ar mai rezolva parțial problema. Spun că parțial, pentru că așa cum ați văzut, au apărut și articole care arată că pe termen lung, într-un orizont de nouă sau zece luni, pușcăriile ar fi din nou pline. La noi, media pedepsei este de aproape zece ori mai mare față de media pedepsei din Uniunea Europeană.

Ascultă: sociologul Dan Jurcan
2203