Capitala spionilor

Dimineaţa deja caniculară de iulie la Viena… Un avion vine ca o fantomă şi aterizează discret. Nu e un avion ca toate celelalte, de altfel turnul de control îl dirijează spre o zonă extrem de bine păzită a aeroportului, la o distanţă respectabilă să ziarişti si de mediile de informare. După o vreme, un alt avion aterizează în aceleaşi condiţii de mister si protecţie maximă… Al doilea avion este “parcat” nu departe de primul. Al doilea avion este unul american, primul este rus. Schimbul de spioni poate începe. Un autobuz negru îşi face apariţia. Are geamurile fumurii, persoanele care sunt înăuntru nu pot fi deci zărite. 11 oameni ies din avionul american si urcă în avionul rus, în timp ce 4 oameni ies din avionul rus si urcă în cel american…

Nu, ceea ce povestec eu aici nu este un film, s-a întâmplat cu adevărat pe data de 9 iulie în capitala Austriei. Statele Unite si Rusia au procedat la primul lor schimb de spioni de la încheierea aşa-zisului război rece. Si totuşi, acest tip de secventă ne este extrem de familiară, avem impresia că am mai văzut-o în tot felul de filme americane sau occidentale. Cadru cu cadru, intrăm aproape în ficţiune… cu atât mai mult cu cât schimbul s-a operat la Viena, în Austria, Ori, Viena a fost întotdeauna o platformă de acţiune a spionilor internaţionali, încă din secolul al 19-lea, pe vremea imperiului austro-ungar. Vienei i s-a mai spus “capitala spionilor” chiar si după destrămarea imperiului, după primul război mondial.Cei zece ruşi arestaţi în Statele Unite pentru spionaj au putut deci pleca în tara lor, în timp ce Moscova le-a livrat occidentalilor patru prizonieri ruşi, dintre care trei fuseseră condamnaţi pentru spionaj în favoarea Statelor Unite si a Marii Britanii. Dintre cei patru ruşi pusi în libertate si schimbaţi cu această ocazie. Unul, pe nume Igor Sutiaghine, este un expert în armament strategic si fusese condamnat la 15 ani închisoare pentru spionaj în favoarea Statelor Unite

Totul e bine când se termină cu bine, ar putea exclama spectatorii acestui film care s-a desfăşurat “live” pe aeroportul de la Viena. Si mai ales, ce bine că în acest moment relaţiile dintre americani si ruşi sunt excelente. De altfel ambele părţi au ţinut să rezolve repede această problemă si să pună capăt acestei afaceri.

Dincolo de seninătatea cu care s-a încheiat acest episod merită să observăm si un anume cinism de care dau dovadă cele două părţi. Nimeni nu-şi pune probleme morale în acest context pentru simplul motiv că… fenomenul spionajului s-a banalizat. Într-un mod sau altul toată lumea spionează pe toată lumea, cu mijloace mai subtile sau mai grosolane. La începutul acestui an serviciile secrete britanice denunţau într-un raport spionajul economic si industrial chinez… Să nu credem însă că spionajul în zilele noastre se suprapune pe vechea confruntare a celor două foste blocuri, lumea comunistă pe de o parte si occidentul pe de altă parte. Ţările occidentale practică spionajul industrial si economic si între ele pe fondul unei teribile concurente în domenii de mare specialitate cum ar fi tehnologia aerospaţială.

Eu, personal parcă am totuşi o nostalgie pentru epoca în care Occidentul schimba spioni ruşi prinşi pe teritoriul occidental pentru a elibera dizidenţi ruşi scoşi din Gulag. Astăzi schimbul este mai sec, spioni contra spioni.

Share and Enjoy:
  • printfriendly Capitala spionilor
  • digg Capitala spionilor
  • stumbleupon Capitala spionilor
  • delicious Capitala spionilor
  • facebook Capitala spionilor
  • yahoobuzz Capitala spionilor
  • twitter Capitala spionilor
  • googlebookmark Capitala spionilor

Leave a Reply

Staypressed theme by Themocracy