Trebuie să mărturisesc un lucru: sunt colecţionar de clişee jurnalistice.  Imi plac, da, aceste mici fragmente ale limbii de lemn care sunt expresiile tocite, uzate, folosite de mii de ori de analişti şi comentatori pe toată planeta şi în toate limbile pămîntului.

Cînd aud formule precum “vizită cu caracter istoric”, sau “parteneriat strategic”, sau “reuniunea ultimei şanse”, etc., mă invadează un fel de căldură compasională. Simt imediat în aceste expresii fie lenea gîndirii, fie oboseala jurnalistului, fie stereotipia maşinii mediatice de care ne este greu să scăpăm. Read more »

Hotărât lucru, actuala criză economică a lovit puternic în toate sectoarele de activitate, inclusiv în… industria sexului.

Iată, de exemplu, această operaţiune de marketing care s-a născut pe pământ anglo-saxon: unele magazine nu mai afişează preţurile la unele produse iar cumpărătorul este invitat să plătească… atât cât poate. “Pay what you want”, aşa sună pe engleză această formulă, prin care cumpărătorul potenţial este invitat să evalueze el însuşi preţul.

S-ar părea că formula a avut un anumit succes şi a readus forfota şi febrilitatea comercială în unele magazine şi unele restaurante.

Un patron de restaurant din oraşul Marsilia declara pentru Agenţia France Presse: “am introdus această formulă o dată pe săptămână, în fiecare miercuri, pentru că eram exasperat să-mi văd restaurantul mereu gol. Formula i-a incitat pe clienţi şi, brusc, mi-am văzut din nou restaurantul foarte solicitat…” Patronul mai povesteşte cum, pentru un meniu care valora 15 euro, clienţii plăteau între 7 şi 10 euro… În schimb, consumau mai multă băutură şi… reveneau în restaurant în alte zile ale săptămânii, când preţurile erau fixe…

“Pay what you want” (plăteşte cât vrei) este o formulă care începe să fie eficientă şi pe internet. Un “site” de vînzări englez, foarte cunoscut, BradAlley, a organizat între 6 şi 10 mai o vastă operaţiune de “lichidare” comercială a peste zece mii de articole de modă, preţurile urmând să fie stabilite de cumpărători, de la un euro în sus, însă…

Interesant este şi acest fapt divers venit tot din Anglia… o englezoaică s-a supărat pe magazinul Mark & Spancer pentru că… preţurile sutienelor de talie mare, sau maximă, sunt cu cel puţin 2 euro mai scumpe decât cele de talie… normală, sau mică. Nu e normal, şi-a spus femeia, posesoare bineînţeles a unor sâni cu un volum important. Drept pentru  care a iniţiat o petiţie pe internet, semnată la această oră de zece mii de persoane (nu ştim dacă printre ele sunt şi bărbaţi), petiţie prin care magazinul Mark & Spencer este somat să introducă un preţ unic la sutiene. Patronii celebrului magazin de lenjerie au reacţionat însă negativ: sutienele de talie mare, au spus ei, costă mai mult pentru că pur şi simplu conţin mai mult material şi presupun o mai mare cantitate de muncă, plus o tehnologie specială… Bănuiesc însă că bătălia englezoaicelor pentru sutiene cu preţ unic (indiferent de talie) va continua…

Tot legat de criză, într-un registru mai tragic însă, vă propun să ghiciţi ce ar putea reprezenta o imagine în care vedem un şerif înaintând cu pistolul în mână printr-un apartament total răvăşit, unde mobilele şi obiectele, câte au mai rămas, par abandonate, răsturnate, împrăştiate… Orice om căruia îi cad privirile pe această fotografie ar fi tentat să spună, la prima vedere, că respectivul şerif american, care ţine pistolul cu ambele mâini, se află în urmărirea unui bandit sau a unui hoţ. Explicaţia este însă alta: şeriful nu face decât să se asigure că foştii proprietari ai apartamentului au părăsit cu adevărat locul, după o expulzare forţată ca urmare a crizei subprimelelor… Să mai notăm că această imagine surprinsă de un artist fotograf pe nume Anthony Suau a fost recompensată cu titlul de Fotografia anului 2008, altfel spus a primit marele premiu în februarie anul acesta din partea juriului care acordă cele mai importante premii pentru fotografii de presă, World Press Photo Awards.

Închei această serie de insolite pe fond de criză cu o informaţie care “s-a scurs” până la Paris după recenta vizită efectuată la Madrid de şeful statului francez Nicolas Sarkozy împreună cu soţia sa Carla Bruni. Regele Juan Carlos al Spaniei a vrut să-i trimită lui Nicolas Sarkozy la aeroport o limuzină luxoasă de tip Rolls Royce… Şeful statului francez a spus însă NU, şi a preferat o maşină mai modestă. El s-a gândit probabil că pe timp de criză un Rolls Royce prea bate la ochi…

Hotărât lucru, actuala criză economică a lovit puternic în toate sectoarele de activitate, inclusiv în… industria sexului. Şi cum aproape toate întreprinderile solicită acum ajutorul statului pentru a rămâne pe linia de plutire, aşa au făcut în Statele Unite şi doi mari producători de filme porno, Larry Flint şi Joe Francis: au cerut un ajutor de 5 miliarde din partea Congresului American. Şi de ce nu, în definitiv?

Argumentele lor sunt foarte “solide”. Sănătatea Americii nu depinde numai de buna funcţionare a băncilor şi de vitalitatea industriei automobilului, spun ei. Fără sex, americanii riscă să se sufoce, de altfel americanul este mai degrabă capabil să se descurce fără automobil decât fără “produsele” industriei de sex, mai arată cei doi patroni citaţi mai sus…

Şi în Germania patronii acestui sector îşi întorc privirile spre stat. Uwe Kaltenberg, reprezentând “Federaţia comerţului erotic”, declară într-un interviu că un asemenea ajutor ar fi “judicios”, cu atât mai mult cu cât industria sexului în Germania este un sector compus din întreprinderi mici şi mijlocii, deci cu atât mai fragilizate în context de criză… Uwe Kaltenberg mai afirmă, citez din interviul ei apărut într-un ziar regional, că un ajutor din partea statului ar putea salva multe locuri de muncă în acest sector şi ar putea sprijini de asemenea “formarea profesională”…

Din presa elveţiană aflăm că prostituatele din zona Genevei se plâng în ultimul timp de scăderea numărului de clienţi. Mai mult decât atât, spune ele, clienţii care totuşi consumă serviciile sexuale ale prostituatelor au început să negocieze preţul… Ceea ce nu se întâmpla în trecut, tarifele erau fixe şi bine cunoscute pentru fiecare tip de prestaţie. Supărată de această nouă atitudine a clienţilor, o prostituată declara: “dar nici eu nu le mai ofer timpul şi atenţia de altădată, când eram dispusă să le ascult toate pălăvrăgelile şi doleanţele…”.

În orice caz, în industria sexului asistăm la adevărate “mutaţii”, la apariţia de noi tendinţe şi la un fenomen de adaptare la criză, spun specialiştii. Observatorii constată, de exemplu, o scădere a activităţii în casele de toleranţă de la Berlin şi Praga, dar o intensificare a unui turism sexual “low cost” în Spania… Cotidianul spaniol EL MUNDO, care analizează această tendinţă, arată că la Madrid sau la Barcelona preţurile prestaţiilor sexuale au devenit atât de “atractive” încât sfidează orice concurenţă… De unde reflexul multor “turişti sexuali” europeni (şi s-ar părea că ei sunt mai numeroşi decât ne imaginăm noi) de a nu mai merge ca de obicei în Thailanda (prea departe, prea scump transportul cu avionul) şi de a prefera Spania. În definitiv, Spania este şi ea o destinaţie “exotică”, o ţară cu soare… EL MUNDO scrie deci despre aceşti noi turişti sexuali care îşi plătesc, la sfârşit de săptămână, în acelaşi timp o scurtă vacanţă în diverse oraşe spaniole, dar şi o “partidă de sex”.

Zborurile de tip “easyjet”, la preţuri “discount”, sunt nenumărate, apoi turistul sexual îşi închiriază o cameră de hotel şi profită de “soldurile” oferite în materie de servicii sexuale.

Interesantă este în acest context şi evoluţia… limbajului jurnalistic. În revista L’Express apărută pe 23 aprilie este descris un nou fenomen foarte “shocking” la Londra şi în Marea Britanie în general, unde s-au înmulţit acele baruri numite “strip-pub”. Pentru că pe fond de criză au apărut stripteuzele “low-cost”. Altfel spus, ceea ce n-a văzut Parisul poate fi văzut acum la Londra, adică un striptease care nu costă mai mult decât o bere. Iar fenomenul se numeşte “fast fantasy”, adică fantasmă rapidă. După “fast food” iată deci şi conceptual de “fast fantasy”.

La Paris par însă să prolifereze acum aşa numitele “écoles de sensualité” (şcoli de senzualitate) unde clienţilor li se propun printre altele cursuri de striptease pentru uzaj nu atât profesional ci destinat vieţii de cuplu. Pentru că pe timp de criză, ne mai explică specialiştii, se manifestă aşa-zisul “reflex de nid” (reflex de cuib), adică oamenii se refugiază la ei în pat, eventual în doi, de unde, ne mai asigură aceşti observatori ai fenomenului, creşterea vânzărilor la prezervative şi frecventarea masivă a site-urilor erotice pe Internet. S-ar părea că aşa s-a întâmplat în Statele Unite şi după atentatele de pe 11 Septembrie 2001, în perioada imediat următoare s-a înregistrat “un reflex de cuib” şi au explodat vânzările de prezervative şi “sex toys” (accesorii sau jucării sexuale).

Că oamenii se refugiază în viaţa sexuală pe timp de criză ne-o confirmă şi revista Le Nouvel Observateur cu data de 23 aprilie. O revistă care dedică un dosar întreg practicilor sexuale ale francezilor cu câteva sfaturi dintre care unul apare oarecum chiar pe copertă, deasupra unei fotografii reprezentând un posterior (nu ştim dacă este de femeie sau de bărbat) dar pe care o gură abundent rujată a depus un sărut… S-ar părea că revista cu simpatii de stânga ţine să le comunice francezilor următorul mesaj: nu vă lăsaţi doborâţi de criză, faceţi sex pentru că este bine pentru creşterea moralului şi pentru… sănătate. Mărturisesc faptul că n-am văzut niciodată în Franţa o astfel de deviză (“sexul rimează cu sănătatea”) pe coperta unei publicaţii din categoria celor “serioase”. Ceea ce nu înseamnă că aş fi împotriva acestei idei care pluteşte acum în aer, şi anume lupta împotriva crizei prin intensificarea vieţii sexuale… Şi pentru că vorbeam de devize, iată încă una, apărută în Marea Britanie: “Fuck the recession” (recession – recesiune).