Cînd se apropie de ei un fluture, japonezii spun că el este de fapt sufletul unui samurai. Rare sunt culturile care să acumuleze atîta poezie în tradiţia dar şi în gesturile cotidiene.

Cînd un japonez îţi înmînează un cadou, gestul ţine de ceremonie. O ceremonie devine şi despachetarea, descoperirea cadoului, iar prezentarea sa (modul în care a fost împachetat cu grijă în mai multe rînduri de ambalaje) este infinit mai importantă decît obiectul însuşi. Acesta din urmă nici nu trebuie să fie ceva util, important este doar faptul că persoana care oferă un cadou demonstrează că s-a gîndit la cel care primeşte cadoul. Read more »

În cadrul săptămînii limbii franceze şi a francofoniei, în plină desfăşurare, la Paris şi în alte oraşe ale Franţei sunt organizate concursuri de… “slam”. Cuvîntul este scurt şi percutant. Atenţie, însà, muzicalitatea sa ne-ar putea duce pe o direcţie greşită, am putea crede că el derivà din termenul “islam”. De fapt, el derivă din cuvîntul “chelem”, binecunoscut în sport, avînd în acelaşi timp o conotaţie ludică şi una care evocă ideea de competiţie. Creatorul acestui tip de improvizaţie poetică este americanul Marc Smith: lui i-a venit ideea, prin 1968, într-un bar din Chicago, să propunà un fel de concurs poetic improvizat, sub ochii unui juriu improvizat şi el (dintre clienţii barului)… Aşa s-a născut “slamul”, ceva între improvizaţie şi concurs, în care poeţi ai străzii, poeţi anonimi, se înfruntà pe tărmul invenţiei poetice, uneori pornind de la cîteva cuvinte “impuse”… Ca şi “rapp”-ul, pe care l-a inventat tot America, “slamul” se mondializează. El a ajuns, în orice caz, din lumea anglo-saxonă în lumea francofonă şi săptămîna aceasta răsună într-unul dintre cele mai importante teatre din Paris, Odéon Théâtre de l’Europe.

Un triumf al genului, putem spune, cu atît mai mult cu cît în Franţa există şi un festival numit “noaptea slamului”. Animatorii acestui festival propun de altfel un “slam session” la Salonul Internaţional al Cărţii pe data de 28 martie.

Să revenim însă la turneul de slam de la Teatrul Odéon: regula jocului este ca respectivii poeţi-interpreţi să compună pe loc un poem gen slam pornind, sau utilizînd, zece cuvinte noi sau care şi-au modificat sensul în ultimii ani. Printre ele se numără “cheval de Troie” (altfel spus cal troian), termen care desemnează acum un virus informatic… Pe listă se mai află cuvinte care sunt usor de înţeles şi pentru români, precum “cresendo”, “mentor” sau “zapper”…

Un “slameur” francez devenit celebru, Grand Corps Malade, defineşte arta sa în felul următor: “slamul este  o întîlnire de moment şi un moment de oralitate între oameni care au în comun gustul poeziei şi al scrisului”.

Fenomenul a luat, cum spuneam, proporţii atît de mari încît există şi o Federaţie franceză de slam. In multe ţări din Africa, poeţii slam sunt consideraţi urmaşii unei categorii de povestitori populari care aveau şi aură de înţelepţi, aşa-numiţii “les griots”. In Africa se vorbeşte acum de “slamophonie”, ceea ce înseamnă de fapt o evoluţie a francofoniei şi o eliberare semantică a limbii franceze… In ţări precum Gabon, Camerun, Mali, Niger, Burkina Faso sau Congo Brazaville, poeţii slam au devenit adevărate celebrităţi… Pentru africani, poezia slam este însă şi o modalitate de a vorbi despre problemele lor, de la sida la copiii soldaţi, de la distrugerea mediului înconjuràtor la turismul sexual. Grupul Negrissime, de exemplu, denunţă prin slam manipularea politică şi orbirea multor şefi de stat. “Prin slam noi îndrăznim să spunem pe faţă, cu forţă, ceea ce altii îndrăznesc doar să-şi spună în gînd”.

Cine spunea că poezia nu mai are un rol social şi că a rămas apanajul unor iniţiaţi? Iată că noi forme poetice se nasc în această lume în care există multă disperare dar şi multà speranţă, iar poezia este sinonimă cu speranţa.

Altadata poeţii visau să fie publicaţi sub formă de carte… astăzi ei visează, cel puţin în Franţa, să fie publicaţi în… metrou. Pare o glumă dar nu e. De două decenii, Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene lansează în fiecare an un concurs de poezie şi haikuuri, iar cele mai bune texte sunt afişate în metrou. Ceea ce, intre noi fie vorba, este mult mai avantajos decât dacă ar fi publicate într-o carte, pentru că metrourile pariziene transportă zilnic zece milioane de călători… Ceea ce înseamnă zece milioane de cititori potenţiali. Ce n-ar da un scriitor să se ştie citit de zece milioane de oameni, chiar dacă e vorba de un poem în două versuri… Se ştie că în Franţa puţină lume cumpără efectiv poezie, deci multă lume vine mai degrabă la recitaluri de poezie, cum sunt cele organizate cu ocazia “primăverii poeţilor”, manifestare lansată pe 8 martie.

Cu metrourile pariziene, în număr de 3000, se plimbă însă… în jur de 600 de poeme, iar eu personal găsesc foarte poetic acest lucru, că există poeme mobile, călătoare, care străbat Parisul de colo-colo… Mă întreb dacă poemele din vagoanele de metrou nu sunt puţin geloase pe cele afişate în staţiile de metrou şi care sunt, deci, fixe, sedentare. Aceasta este însă soarta textelor literare, nu există egalitate între ele, unele sunt mai bune, altele mai proaste, unele mai citite, altele mai necitite, unele se mişcă prin Paris, altele stau pe loc în staţiile de metrou… Să mai notăm însă că în vagoanele de metrou nu sunt expuse numai poeme recente, ci şi unii clasici: ochiul călătorului poate cădea deci pe un vers de Rimbaud sau de Victor Hugo, pe un vers de Verlaine sau de Beaudelaire… Iar în ce priveşte concursurile de poezie organizate de Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene, ei bine, în fiecare an participă la ele cam între 7000 şi 8000 de persoane… Dovadă că poezia nu a murit, deşi marile edituri sunt avide să publice în primul rând romane… Romanul n-a devenit deci groparul poeziei, ea continuă să se infiltreze în viaţa noastră, chiar şi la Paris.

În orice caz, până pe 21 martie poezia va fi regina artelor, dată fiind această manifestare, “primăvara poeţilor”, care a început, cum spuneam, pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, şi se va încheia pe 21 martie, ziua de 21 martie fiind Ziua Mondială a Poeziei.

Frumoasă paranteză poetică deci între două date cu încărcătură simbolică.

Actuala ediţie a manifestării “Primăvara poeţilor”, ajunsă la a 12-a ediţie, se numeşte “Couleur femme”… Traducerea mot-à-mot nu spune mare lucru, “culoare femeie”, dar sensul titlului este că de data aceasta poezia feminină va fi pusă în evidentă… Sunt, deci, la mare onoare poetesele: de notat că în limba franceză acest cuvânt este mai puţin pejorativ decât în limba română. Poezia scrisă de femei va fi deci citită şi auziră mai peste tot în aceste zile, şi îmi face plăcere să descopăr într-o depeşă a agenţiei France Presse numele poetei de origine română Linda Maria Baros, foarte activă în ultimii ani în Franţa pe tărâmul poeziei, ea a şi publicat de altfel mai multe volume.

Şi, pentru că este anul Rusiei în Franţa, mai multe poetese din Rusia sunt invitate să efectueze turnee cu lecturi în Franţa, dar şi poetese din Turcia pentru că tocmai a fost Anul Turciei în Franţa…

Primăvara poeţilor înseamnă, pentru a rezuma, 15 000 de manifestări în total, în Franţa şi străinătate, o sursă de oxigen într-un moment când s-a adunat prea mult pesimism şi numeroase eşecuri peste umanitate. Cine ştie, dacă ar fi mai atenţi poate că, oamenii ar descoperi în poezie multe dintre răspunsurile la întrebările lor esenţiale.