Vulcanii rǎi sunt cei care, atunci cînd strǎnutǎ, împrǎştie in jur cenuşǎ şi pietre, iar uneori, aşa cum a fost cazul cu vulcanul islandez, împiedcǎ avioanele sǎ zboare şi paralizeazǎ o bunǎ parte a Europei. Ei sunt şi cei care ne reamintesc, nouǎ oamenilor, cǎ nu suntem chiar stǎpînii planetei şi cǎ natura poate sǎ se supere pe aşa zisa-noastrǎ civilizaţie în orice moment.

Vulcanii buni sunt cei care scuipǎ doar lavǎ incandescentǎ şi care favorizeazǎ turismul. Franţa are în panoplia sa un singur vulcan bun, situat însǎ la aproape zece mii de kilometri de teritoriul sǎu continental: este vorba de vulcanul de pe insula Réunion, din Oceanul Indian. Insula Réunion se aflǎ la 800 de kilometri vest de insula mult mai mare şi mai cunoscutǎ, Madagascar.

Vulcanul de pe insula Réunion este, de multǎ vreme, o celebritate, vizitat din cînd în cînd, cu mîndrie, de locuitorii insulei şi bineînţeles de absolut toţi turiştii. Prenumit Le Piton de la Fournaize, el mai este şi un adevǎrat vulcan laborator: în jurul sǎu s-au inslalat, de mulţi ani, o mulţime de vulcanologi şi alţi specialişti în materie, care mǎsoarǎ minut cu minut activitatea acestui fenomen natural uluitor. Pentru cǎ acest vulcan are obiceiul de a se trezi din cînd în cînd şi de a provoca spectacole fascinante. In 1998, de exemplu, el le-a oferit localnicilor şi turiştilor ceea ce s-a numit erupţia secolului: jocurile de artificii au durat 6 luni, toatǎ suflarea insulei s-a perindat în jurul lui pentru a-l aplauda, iar scurgerile de lavǎ au fost atît de abundente încît au barat de mai multe ori şoseaua de pe malul oceanului.

Acest vulcan bun are însǎ amabilitatea de a se trezi cam de douǎ sau de trei ori pe an, ceea ce întreţine frisonul turismului pe insulǎ. Fiind un vulcan bun, el nu scuipǎ nici pietre şi nici cenuşǎ, cum spuneam, aşa cǎ oamenii se pot apropia de el şi uneori se pot plimba pe lava proaspǎt solidificatǎ şi încǎ uşor cǎlduţǎ.

Tot aşa, turiştii pot vizita unele sate din jurul vulcanului care au fost vizitate la rîndul lor de… torente de lavǎ. Intr-un astfel de sat, Piton-Saint-Rose, în 1977, torentul de lavǎ a înghiţit cîteva case, dar a ocolit în mod miraculos biserica… Biserica a devenit, prin urmare, o atracţie turisticǎ întrucît pare efectiv cǎ navigheazǎ ca o corabie pe un fluviu împietrit de lavǎ. De altfel locuitorii au rebotezat-o cu numele « Notre-Dame-des-Laves ». Un vulcan bun precum cel de pe Insula Réunion este aşadar o minǎ de aur economicǎ : el genereazǎ locuri de muncǎ, circulaţie turisticǎ, infrastructuri hoteliere, produse derivate (cum ar fi faimoasele tricouri cu imaginea vulcanului şi pe care putem citi în creolǎ fraza VOLKAN LA PETE, altfel spus vulcanul este în plinǎ erupţie). Si mai tulburǎtor rǎmîne însǎ faptul cǎ întreaga insulǎ Réunion, cu o suprafaţǎ de 2500 de kilometri pǎtraţi, este de fapt fiica acestui vulcan. Imposibil sǎ nu te gîndeşti la acest lucru atunci cînd ajungi aici. Insula s-a nǎscut cu 3 milioane de ani în urmǎ, pentru cǎ într-o bunǎ zi s-a trezit din senin un vulcan din largul oceanului şi a început sǎ scuipe lavǎ. De altel insula se mǎreşte în continuare prin aceleaşi metode naturale. In 2007, vulcanul a scos din mǎruntaiele sale 120 de milioane de metri cubi de lavǎ, şi a creat douǎ plaje suplimentare pe malul oceanului, spre bucuria localnicilor şi a turiştilor.

Brasserie Lipp Saint Germain des Près

Celebra braserie pariziana LIPP, din cartierul Saint Germain des Près, împlineste 130 de ani de existenta. În pesiajul parizian ea este considerata un templu al traditiei.

Braseria LIPP face parte dintr-o constalatie de asemenea stabilimente în cartierul amintit: ea este la fel de cunsocuta si apreciatà precum Les Deux Magots, Flore sau Le Procope. Localul s-a nascut de la bun început sub o stea norocoasa: familia de alsacieni care a înfiintat-o, în 1880, Léonard si Pétronille Lipp, nu s-au plâns de lipsa de clienti într-un cartier în plina eververscenta. Desi familia Lipp si-a vândut braseria peste câtiva ani, numele ei nu s-a schimbat, ba chiar a devenit unul emblematic: ea a devenit un loc de întâlnire preferat al oamenilor politici si al artistilor. Cum braseria se afla la o egala distanta între Senat si Parlament, senatorii si deputatii au adoptat-o cu mare placere, cu atât mai mult cu cât preturile ai au ramas întotdeauna abordabile iar calitatea serviciului si a meniului ireprosabila. Atâtea secrete politice s-au intersectat în aceasta braserie încât parizienii, în perioada interbelica, spuneau ca guvernele Frantei se formau de fapt la Lipp. Iata înca o particularitate a braseriei: orologiul acesteia merge cu sapte minute înainte. Si aceasta pentru ca atât dureaza de fapt drumul pe jos pâna la Senat si Parlament: sapte minute. În felul acesta, senatorii si deputatii, care nu se mai dadeau dezlipiti de la mese, reuseau sa fie punctuali la întâlnirile lor chiar daca plecau spre Senat si Parlament fix la ora la care era întâlnirea.

Din 1925, de la ultima sa renovare, nimic nu s-a mai schimbat în aceasta braserie unde la mare cinste se afla berea si specialitatile alsaciene pe baza de “chucrutte”, cum spun francezii, adica varza fiarta în vin alb sau chiar în sampanie. Traditia braseriei mai cere ca toti chelnerii sa fie barbati. Traditie respectata cu strictete, acestia sunt 23 la numar, si poarta chiar un numar pe sortul lor alb, în ordinea vechimii…

Turistii care intra astazi în aceasta braserie, si pe care chelnerii îi trimit în general în sala de la etaj, sunt, multi dintre ei, în cautarea unor fantome culturale: ei spera sa-i mai zareasca acolo pe Picasso, pe Antoine de Saint-Exupéry, pe Yves Montand sau pe Marcello Mastroianni. Lista artistilor si a politicienilor care îsi faceau veacul la Lipp este însa extrem de lunga… Chiar si astazi, multa lume din mediile culturale vine la Lipp pentru ca e bine sa fii vazut acolo, mai ales ca braseria decerneaza si un premiu literar, iar unii scriitori au devenit celebri dupa ce au fost laureatii acestui premiu. Braseria este, în zilele noastre, o legenda, una din legendele Parisului. O adresa sigura la care te poti duce ca sa te scufunzi în trecut si în marea traditie a artei de a trai franceza. Si iata înca un detaliu care spune multe despre acest templu al traditiei: la braseria LIPP nu a fost niciodata acceptat, pe lista bauturilor, un anumit produs de origine americana numit coca-cola.