Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oameni şi case - Sibiu (II)

A studia cultura romilor în spațiul românesc, mai ales în Transilvania, este un lucru foarte greu de realizat. Romii nu lasă mărturii scrise despre istoria și cultura lor. În comunități, întotdeauna și-au transmis pe cale orală tradițiile și obiceiurile.

Oana Burcea: Despre originea romilor avem date de foarte puțin timp, adică de acum circa 200 ani, când s-au făcut similitudini între limba lor, limba romană și limba sanscrită.

Romii provin din Nord-Vestul Indiei, după ultimile cercetări. În Transilvania, prima atestare scrisă despre romi, apare la 1400, în Țara Făgărașului, ținut care făcea parte din Țara Românească. Acolo exista robia, iar romii au fost robi acolo 500 de ani, până în 1850.

 

În Transilvania situația a fost un pic diferită. Pe acest teritoriu au avut o istorie grea, ca de altfel și în celelalte țări românești. Nu au fost robi, au fost lăsați să circule liber, iar interesul Imperiului Habsburgic, a fost, față de ei, stric fiscal. Nu aduceau foarte multe venituri imperiului, însă ei erau foarte buni meșteșugari, ceea ce lipsea economiei în acea perioadă. Plăteau o taxă mică, anuală pe care o achitau Imperiului.

 

Ca număr despre romi este foarte greu de spus, din ce am văzut și în alte documente ne situăm la un procent de 3-4 la sută, în recensămintele care s-au efectuat după revoluția din 1848 până la Primul Război Mondial, adică primul recensământ 1810, ultimul 1910, romii apar doar în cel din 1850, ca și minoritate în Imperiul Ungariei, adică 78 de mii la 1850. Apoi nu mai apar deloc, este trasă linie, sau apar la categoria „si alții”.

Istoriografia spune de maghiarizarea naționalităților și cu siguranță același lucru l-au pățit și romii. La recensăminte, o întrebare a fost care este limba pe care o vorbiți cu cel mai mare drag și pe care înțelegeți cel mai bine. Mulți au declarat maghiara. Aici au fost incluși și romii.

 

În regiune, romii erau meșteșugari, mai exact fierari. Erau foarte apreciați. Nu erau în competiție cu sașii. Ne referim la perioada de după Primul Război Mondial. Imperiul Habsburgic și Imperiul Austro-Ungar i-au sedentarizat pe romi, i-au făcut sa-și uite limba, portul, să-și vândă caii. Romii nomazi, care trăiau în corturi și căruțe, dacă doreau să meargă din sat în sat, să practice meșteșugul, primeau o autorizație.

 

Există puțini istorici care au studiat acest domeniu al istoriei romilor, ce vorbesc despre romii din Transilvania, spălătorii de aur, care pe perioada verii culegeau aurul din nisipul râurilor și apoi îl predau autorităților. Aveau mici câștiguri în urma acestei ocupații și nu o practicau în continuu. Iarna rudarii sau băieșii din zona Transilvania se ocupau cu prelucrarea lemnului.

 

În teritoriile care se vor uni cu România, în 1918 existau 151 de mii de romi. Ei au avut aceeași soartă ca și românii din Transilvania, doar că nu se poate spune câți au mers la război. În 1919, în luna ianuarie, în zona Sibiului, au avut loc mai multe adunări ale romilor, culminând cu Adunarea Generală a Romilor de la Dumbrăveni, localitate care se află la 70 km de Sibiu, prin care ei își cereau drepturi egale cu ale celorlalte națiuni de pe teritoriul României. La această adunare au participat câteva zeci de romi, care vorbeau în numele comunităților pe care le reprezentau. Un lucru încă foarte controversat în ziua de astăzi, aflăm că ei cereau să nu mai fie numiți țigani, în batjocură și să fie numiți în alt mod, o denumire pe care autoritățile o găseau de cuviință. Cuvântul țigan nu vine din limba romani, ci provine din limba slavă, unde cuvântul „ațiganoi” înseamnă de neatins.

 

Documentele din 1919 au ieșit la iveală de curând. Au început să existe mai mulți cercetători pe acest subiect, s-au făcut studii și astfel s-au descoperit diverse documente uitate și nebăgate în seamă.

 

În proiectul Muzeului Astra, Open Heritage- Patrimoniu deschis, implementat în perioada 2014 – 2017 (acum suntem la final) este vorba despre minoritățile etnice din zona Transilvaniei. Calea minorităților etnice este un punct din acest proiectin care au fost ilustrate din punct de vedere al ocupației și al meșteșugului categoriile de populație din România.

 

Monumentele minorităților care sunt la noi în muzeu aparțin romilor, șvabilor, sașilor, maghiarilor și lipovenilor din zona Dobrogei. Avem evenimente care dau viață acestor monumente, adică întotdeauna colaborăm cu comunitatea din zona respectivă și invităm oameni de acolo să ne arate cum se practica sau dacă se mai practică acel meșteșug in zona respectivă.

 

Școala de vară de cultură romani, care se numește T-aves baxtalo, a fost un mare succes. A fost inspirată din cultura lor. T-aves baxtalo înseamnă să fii fericit. În cercetările mele pe teren am observat că aceasta este o sintagmă, o formă de salut des folosită: la venire, la plecare, primăvara, toamna. La această școală de vara invităm comunități care se promovează prin ceea ce au mai frumos.

Vin cu meșteșugurile pe care încă le mai practică, de aici din zona Transilvaniei, dar nu numai.

 

Un alt eveniment important este cultura gastronomică, săpăm să căutăm rețete vechi. În cultura romilor, ele sunt sărăcăcioase, dar există mălai, făină, unsoare. Ei sunt foarte încântați când vin la muzeu. În acest mod oamenii află despre tradițiile și istoria lor. Se mândresc și în comunități umblă vorba despre acest eveniment.

 

Personal, mă interesează istoria acestor comunități pentru că am fost tot timpul în contact cu ei, am trăit de mică cu ei. Nu este ușor să intri într-o comunitate tradițională.

 

417