Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premiile Emmy: Donald Trump ironizat la scenă deschisă

baldwin.jpg

Actorul Alec Baldwin a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar de comedie, pentru rolul în care îl caricaturizează pe președintele Donald Trump, în emisiunea «Saturday Night Live»
Image source: 
REUTERS/Lucy Nicholson

Ceremonia decernării premiilor Emmy de duminică seara, la Los Angeles, a fost o ediție cu accente politice evidente, Donald Trump fiind ținta mai multor ironii. De altfel actorul Alec Baldwin (59 de ani) a primit premiul Emmy pentru rolul în care îl parodiază pe președintele american, în emisiunea, extrem de populară dincolo de ocean, ”Saturday Night Live”.

Iar primele sale cuvinte la înmânarea premiului s-au adresat tot președintelui: ”Domnule președinte, iată premiul dvs!”, în hohotele de râs ale asistenței – o aluzie și la faptul că Donald Trump, pe vremea când era animator TV nu a primit premiul Emmy pentru emisiunea sa Celebrity apprentice.

Organizatorii nu au ezitat să prezinte un fragment din confruntarea televizată Trump – Hillary Clinton din campania electorală, în care Clinton îi reamintește lui Trump tocmai ratarea premiului Emmy, la care Trump spune ”Ar fi trebuit să primesc acest Emmy!”.

Moderatorul ceremoniei de la Los Angeles s-a adresat la rândul său actualului președinte: ”Nu ați primit acest premiu pentru că aici contează votul democratic”. Remarca vine în contextul în care, așa cum se știe, la numărarea voturilor de după scrutinul prezidențial din noiembrie, a reieșit că Trump a primit mai puține voturi decât Hillary Clinton, rezultatul final fiind decis de ”marii electori”.

Trump și-a exprimat de mai multe ori disprețul față de rolul de imitator al lui Baldwin, prin intermediul contului său de Twitter, apreciind că interpretarea actorului este ”total părtinitoare”, ”fără haz” sau chiar ”imposibil de privit”.

O părere care nu pare împărtășită de publicul american: emisiunea lui Baldwin a propulsat la cote maxime audiența emisiunii Saturday Night live. Pe Youtube, există momente din această emisiune care au peste 20 de milioane de vizualizări, după cum transmite corespondentul RFI la Los Angeles.

În afara emisiunii lui Baldwin, marii câștigători ai premiilor Emmy au fost serialele ”The Handmaid's Tale” (Hulu) şi ”Big Little Lies” (HBO).

HBO a fost premiat şi la categoria ”cel mai bun serial - comedie”, pentru ”Veep”, cu Julia Louis-Dreyfus, care a fost desemnată ”cea mai bună actriţă într-un serial - comedie”.

Donald Glover a primit trofeul secţiunii ”cel mai bun actor într-un serial - comedie”, pentru ”Atlanta”, iar Kate McKinnon a fost ”cea mai bună actriţă în rol secundar - comedie” (”Saturday Night Live”).

Sterling K. Brown (”This Is Us”) a fost ”cel mai bun actor principal într-un serial - dramă”, în timp ce Ann Dowd (”The Handmaid's Tale”) a fost desemnată ”cea mai bună actriţă în rol secundar - dramă”, titlu pe care l-a primit şi John Lithgow, pentru ”The Crown”.

Reed Morano a fost premiată pentru regia episodului pilot ”Offred” din ”The Handmaid's Tale”, iar Bruce Miller, pentru scenariul aceluiaşi produs.

Cel mai bun film de televiziune a fost ”Black Mirror” (Netflix), Nicole Kidman a primit trofeul pentru ”cea mai bună actriţă într-o miniserie” (”Big Little Lies”), iar Riz Ahmed, pentru ”cel mai bun actor într-o miniserie” (”The Night Of”).

Laura Dern a fost şi ea premiată - s-a impus la categoria ”cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune” (”Big Little Lies”).

Cea mai bună competiţie de televiziune a fost desemnată ”The Voice” (NBC).

Deşi nominalizat la 22 de categorii şi a fost unul dintre favoriţi, serialul ”Westworld” (HBO) nu a primit niciun trofeu.

În total, HBO a câştigat 29 de premii, Netflix - 20, NBC - 15, Hulu - 10, FX Networks - 6, Fox - 5, Adult Swim - 4, CBS - 4, A&E - 3, VH1 - 3, Amazon - 2, BBC America - 2, ESPN - 2, National Geographic – 2, potrivit news.ro.

444