Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Educaţia sub asediu

liviu-papadima.jpg

Liviu Papadima
Image source: 
Dilema Veche

Mă bucur să revin la rubrica mea săptămînală din paginile Dilemei vechi. Mă bucur mai puțin de împrejurările acestei reveniri. Mi-am propus din start să țin reflecțiile mele despre educație pe cît posibil departe de tumultul isteroid al zilei. Mi-am încălcat promisiunea în repetate rînduri, supunîndu-mă, volens-nolens, perisabilei condiții a jurnalismului. De această dată nu mai e vorba despre o ispită, ci despre o datorie.

După enorma cacealma, încă în derulare, a manualului unic și a interzicerii auxiliarelor „neautorizate“ în învățămîntul preuniversitar, actualii noștri guvernanți au început să lanseze surpriză după surpriză, una mai grozavă ca cealaltă.

Recent, universitățile au fost anunțate că, în mărinimia sa, Guvernul le îngăduie să plătească din economiile proprii ceea ce statul datora profesorilor care au fost mințiți că li se vor mări salariile cu 50% pentru ca, la scurt timp după aceea, să afle că de fapt li se micșorează cu 25%. Se vor găsi probabil niște juriști isteți care să explice că universitățile sînt ordonatorii de credite și angajatorii propriului personal, deci relația cu angajații, inclusiv sub aspect salarial, le privește. Pentru că, la noi, așa e definită autonomia universitară de către statul român: sînteți instituții în regim de autofinanțare, cu dreptul de a vă utiliza propriile venituri – cărora statul le adaugă o subvenție anuală –, dar noi ne rezervăm dreptul de a prescrie cînd și cît și pentru ce aveți voie să cheltuiți și de a dispune de fondurile voastre după bunul nostru plac. Statul poate tăia oricînd subvențiile acordate, statul poate diminua oricînd salariile angajaților din universități, universitățile au libertatea să se supună. Pe scurt, autonomia universitară se reduce la „autonomia de partid și de stat“.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Liviu Papadima în Dilema Veche aici

135