Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tutankhamon redivivus

tutankamon.jpg

Image source: 
Dilema Veche

Colegul meu de la Italiană, Hanibal Perscorilovici, se plimba îngîndurat deunăzi prin parcarea principală a Universității. Avea o expresie speriată atunci cînd m-am apropiat să-l salut. L-am întrebat, desigur, dacă totul era în ordine. „Păi, nu prea“, mi-a răspuns cu sinceritate profesorul.

„Am revenit ieri dintr-un scurt stagiu de cercetare la Universitatea din Padova și mă simt încă marcat de o experiență pe care am trăit-o în ultima zi de stat acolo.“ „Ce experiență?“, am întrebat, firește. „Mergeam, în jurul amiezii, pe lîngă sediul Rectoratului – faimosul Palazzo del Bo. Plănuiam să intru la Café Pedrocchi. Pe aleea pietonală dintre cele două clădiri, observ două personaje ciudate. O fată tînără căra în spate o bătrînă ce sugera, prin aspectul ei inert, măcar catatonia, dacă nu chiar starea de incompatibilitate cu viața, cum definesc medicii de la Urgențe moartea. Uimirea mi-a fost și mai mare atunci cînd tînăra, zărindu-mă, mi-a zîmbit cu multă afecțiune. «Domnule profesor, domnule profesor, vai, ce bucurie să vă întîlnesc aici! Ce faceți?», a strigat ea în limba română. S-a oprit, a coborît-o, abil, pe bătrînă în brațe și apoi a așezat-o, cu grijă, pe o bancă, sprijinind o cu capul de un felinar stradal învecinat. Am avut senzația stranie că m-aș afla de fapt la Londra, la muzeul figurilor de ceară, Madame Tussauds, unde un angajat destoinic mută păpușile de colo-colo pentru curățenia generală. Domnișoara mi-a sărit literalmente în brațe, cu un entuziasm care m-a înduioșat pur și simplu. «Dom’ profesor», a explicat, «v-am fost studentă în urmă cu opt ani. Mi-ați predat Renașterea italiană, un curs minunat.» Privind-o atent, am reușit să o localizez. Îmi fusese, într-adevăr, studentă. Nineta. Nineta Orfan. O fată deosebit de simpatică și inimoasă.“

Citiți continuarea articolului semnat de Codrin Liviu Cuțitaru în Dilema Veche aici

262