Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Un sunet care se simte“

sunet_dilema.jpg

Image source: 
flickr via Dilema Veche

– trei întrebări pentru Dan DEDIU, compozitor –

- Cînd putem vorbi de tăcere în muzică?

Agentul tăcerii în muzică este pauza. Este echivalentului golului din pictură. Asemenea golului, și pauza articulează sunetul. Ceea-ce-nu-se-aude pune în valoare ceea-ce-se-aude. După cum și auzitul edifică neauzitul. Aurel Stroe spunea că pauza e un sunet vid. Acest lucru însemna: ceea-ce-nu-se-aude nu înseamnă că nu există. Sau: o fi el vid, dar e sunet.

Și încă ceva: pauza în muzică e poarta de intrare în tărîmul daimonului, al sinelui profund. Așa că putem vorbi de tăcere în muzică atunci cînd sîntem proiectați în înteriorul a ceea ce Thomas Mann numea dämonisches Gebiet.

- Ce legătură are ea cu sunetul?

Tăcerea e și ea un sunet, s-ar putea spune, un sunet care nu se aude, dar care se simte. În ea ascultăm temperatura ontologică a lumii. Există calități diferite ale tăcerii: tăcerea încordată, tăcerea misterioasă, cea amenințătoare, cea explozivă și asurzitoare ori, dimpotrivă, tăcerea liniștită, calmă, meditativă și multe altele. Aceste calități ale tăcerii sînt însă obținute în muzică prin ceea ce precedă tăcerea, prin combinațiile de sunete și ritmuri pe care le auzim înainte de ea. Tăcerea e un rezultat, nicidecum un dat. Ea nu e un zero-sunet de la care pornim, ci un sunet-zero plin de sens, obținut ca rezultat al unei ecuații misterioase și complexe, în care infinitul real, cel irațional și cel imaginar interacționează într-un mod inefabil.

 

Citiți continuarea interviului realizat de Ana Maria Sandu în Dilema Veche aici

 

169