Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Basarabia e România!“ – dar România e Basarabia?

catalin_stefanescu.jpg

Cătălin ŞTEFĂNESCU
Cătălin ŞTEFĂNESCU

E foarte greu să mai știi cine ești după îmbrățișarea sufocantă a unor tătuci care ți-au spus că singurul fel de a exista e doar la ei în brațe. Lăsat singur, de capul tău – sau lăsat să ai impresia asta –, te uiți în jur. Descoperi într-o parte tătucul plin de răbdare pedagogică, privindu-te un pic dojenitor, ca pe orice copil neastâmpărat, iar în cealaltă parte niște frați care azi sunt apatici și nu se joacă cu tine, pentru că ești crescut la țară, iar mâine sunt isterici și urlă că nu te joci cu ei.

Un român fudul, ajuns la Chișinău pentru prima dată, cu impresia că e un american care vizitează Somalia, o să dea din cap dezaprobator: „Săracii ăștia sunt ruși, moșule! Gata! Nu-i auzi că vorbesc doar rusește? Și când vorbesc românește, tot rusește zici că sună“. La noi se râde cu gura până la urechi și de moldovenii de-acasă, iar când e vorba despre ăia de peste Prut, totul e doar un banc și-o măscărire a felului în care se exprimă. În discuțiile de la terase, în România, nimeni nu vorbește, bunăoară, despre potențialul agricol excepțional al Basarabiei, ci doar despre costurile unei eventuale reunificări. Toți suntem importanți și experți. Vedem ideea asta de unire ca pe un favor pe care l-am face rudelor sărace de la țară. Noi suntem toți IT-iști, intelectuali, europeni sadea, nu vorbim despre agricultură și chestii de-astea, pentru că suntem citadini până-n măduva oaselor. Orice discuție despre așa ceva ne produce urticarie și ne amintește de vremea când s-ar putea să fi fost și noi țărani. Acum, avem impresia că ne-am mutat la oraș și că e „nașpa“ să vorbim despre lumea „rudimentară“ de la coada vacii. Iar despre oamenii de peste Prut nu prea vorbim serios, pentru că, „săracii de ei“, nu prea prind rândul să intre în atenția noastră, măcar un pic, înaintea bancurilor cu basarabeni.

Străzile de la Chișinău par niște crevase săpate în asfalt de lacrimile care-au curs la moartea lui Stalin. Iar celebrul domn primar pare că e o foarte elegantă absență. Nu contează nimic. Nici locurile și clădirile superbe, lăsate să se degradeze, nici șuvoaiele de apă care brăzdează orașul la cea mai mică ploaie. Arată ca și când pădurea în care se află Chișinăul, copacii groși care maschează rănile acestui oraș vor învinge până la urmă și vor înghiți totul. Ideea unionistă pierde din aderență, de pe la 25% până pe la 17. În schimb, crește zumzetul gândului că „ar fi mai bine pentru noi să fim independenți“. Puțini ar ști limpede ce-nseamnă asta. Deocamdată, e ceva care sună bine. Ceva care înlocuiește șlagărul vechi al poveștii cu unirea. Iar dacă apare întrebarea „Bine, dar Moldova nu e independentă și la ora asta?“, răspunsul o să întârzie un pic. Între timp, mașina de presă rusească toarce liniștită și-și face treaba. Adică netezește covorul moale pe care calcă clientul hipnotizat. Mulți trăiesc – așa cum se întâmplă des și pe la noi – într-un vis despre ce-ar fi putut să fie. Adevărul e că te uiți în jur și vezi ce minune e Basarabia. Nu e foarte greu să cazi, și cu o mână de ajutor, în visare.

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche

1031