Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Câteodată, norişorii nu-s ce par a fi“ – interviu cu profesorul X

viii.jpg

Image source: 
Dilema Veche

Deschidem la întâmplare Cronica observațiilor astronomice românești de Vasile Mioc și Damaschin Mioc (Editura Științifică și Enciclopedică, 1977). Cartea se deschide la pagina 247, unde citim: „În 1687, în a opta duminică după Sfânta Treime, seara la ora 8 au zburat trei norișori de foc deasupra Brașovului și peste așa-numitul Tâmpa, care au fost văzuți în toată Țara Bârsei“.

Pentru a ne lămuri înțelesul celor citite acolo, ne-am adresat profesorului X, reputat cercetător independent și unul dintre pionierii meteorologiei alternative de la noi. (Din motive ce țin de o anume încordare în relațiile sale cu presa, profesorul X a dorit să-și păstreze anonimatul, așa încât i-l vom păstra nealterat.)

Mai întâi, stimate domnule profesor, ce este meteorologia alternativă?

Pe scurt, meteorologia alternativă (sau parameteorologia) este un vlăstar încă fraged, dar viguros al meteorologiei clasice. Ea s-a desprins recent din trunchiul oarecum secătuit de sevă al acesteia și crește năvalnic, aspirând cu îndreptățire la statutul de arbore matur care i se cuvine și pe care, fără doar și poate, îl va dobândi în viitorul apropiat. Mai pe larg, meteorologia alternativă se ocupă cu studierea și prognoza acelor fenomene meteorologice ignorate, ba chiar negate cu obstinație de adepții unei meteorologii vetuste, cantonată pentru totdeauna, pare-se, în zona de confort mental a precipitațiilor sau a caniculei și pe care așa-zisele buletine meteo le trec cu vederea. E vorba, ca să vă dau numai câteva exemple, de ploile atipice (de la ploaia de goluri în poarta lui Tătărușanu până la picăturile care umplu periodic paharul), de viscolul monetar însoțit de masive depuneri de zăpadă în conturi, de furtunile cvasi-shakespeariene care smulg ropote de aplauze din rădăcini, strivind sub greutatea lor diverse corole de minuni, abia iscate din bube, mucegaiuri și noroi etc. Asta așa, ca să vă faceți o idee despre amploarea fenomenelor pe care le studiem.

Înțeleg, din ce-mi spuneți, că demersul dvs. nu este unul singular.

Câtuşi de puțin. Suntem un grup de entuziaști, mare parte din noi trecuți binișor de vârsta inocenței și răspândiţi prin cotloanele obscure sau slab luminate ale realității. Ceea ce ne unește, dincolo de inevitabilele divergențe de opinii cu privire la redefinirea lapoviței, de pildă, este sentimentul că avem datoria de a pătrunde mai adânc în substanța vremii pentru a-i desluși starea. Iar pentru a nu crea nedorite paralelisme care ne-ar umbri perspectiva și ne-ar îngusta orizontul, am convenit să ne aplecăm fiecare asupra unui teritoriu parameteorologic bine delimitat, circumscriind mai apoi concluziile noastre aceluiași țel. Astfel, unii s-au consacrat cu precădere meteorologiei spațiilor închise și încearcă să descopere cauzele taifunului de apartament, în timp ce alții și-au îndreptat interesul către gastrometeorologie pentru a investiga natura ninsorilor stomacale. În ce mă privește, mi-am ales ca obiect de cercetare un fenomen mai rar studiat, deși au existat tentative de a-l aborda în treacăt, acela al norișorilor de foc.

Ajungem, iată, la esența acestei convorbiri și ne oprim la cele petrecute, în 1687, deasupra Brașovului.

Avem de-a face, aici, cu un fenomen parameteorologic deosebit de interesant, atât prin mărimea ariei sale de manifestare („aproape toată Țara Bârsei“, după spusele lui Joseph Teutsch, citat de autorii volumului), cât și prin numărul norișorilor de foc implicați în eveniment. De obicei, norișorii de foc apar singuri, rareori câte doi (iar atunci sunt soț și soție). Din câte știu, un grup de trei norișori de foc a mai fost observat doar o dată, pe 22 noiembrie 1963, deasupra comunei Ciulnița din județul Ialomița, vestindu-le ciulnițenilor iminenta asasinare a președintelui american J.F. Kennedy. Cei trei norișori au traversat agale comuna și au coborât în ograda unui gospodar din satul Ghimpați, unde au mistuit coroana unui gutui. Gospodarul, care ședea pe prispa casei și discuta de la egal la egal cu o sticlă de țuică, a exclamat: „Băi, s-a zis cu alde Kennedy!“, dar nu l-a auzit nimeni (sau așa s-a crezut până de curînd), nevastă-sa fiind plecată la cuscri să le ducă niște mălai. Și, cu siguranță, acest incident semnificativ ar fi rămas necunoscut marelui public dacă în urmă cu patru ani, când mi-am început investigațiile, n-aș fi avut șansa de a pune mâna pe transcrierea discuției dintre gospodarul ciulnițean și sticla lui de țuică, a cărei înregistrare s-a păstrat, din fericire, în arhivele CNSAS.

Citeşte tot articolul pe Dilema Veche

625