Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vârsta de mijloc e un şantier

adina_popescu2.jpg

Adina Popescu
Image source: 
Dilema Veche

Un amic îmi arată plin de mândrie, pe telefonul mobil, poze cu viitoarea lui casă. „Uite, ăsta era terenul inițial, sunt o mie de metri, dar nu se vede decât partea din față. Aici o să vină gardul, îl facem la sfârşit… Uite cum arată fundația! Uite-mă și pe mine cu muncitorii…

Aici în față o să vină livingul și un dormitor pentru musafiri. Și o baie, nevastă-mea vrea cel puțin trei băi, pe fiecare etaj câte una, nu-i mai ajung băile…“ Deocamdată e o casă ipotetică, un „proiect“ care durează deja de trei ani. În tot acest timp, amicul meu, soția lui și cei doi copii se înghesuie într-o garsonieră cu chirie ieftină din cartierul Titan. Deși amândoi câştigă bine, economisesc la sânge. Nu mai merg în vacanțe, nu mai ies în oraș, nu mai fac nimic, doar visează la casă. E un sacrificiu asumat, dar și când o să fie gata! „Nu vreau să-mi cresc copiii între betoane. Or să aibă spațiu, curte, loc de joacă. O să putem și noi, în sfârşit, să respirăm!“ Aș vrea să-i atrag atenția, în glumă, că atunci când casa lor o să fie cu adevărat gata, copiii deja vor fi crescut și nu vor mai avea nevoie de un loc de joacă. Or să aibă nevoie de mașini ca să ajungă, din mijlocul câmpului, în oraș, la facultate. Însă nu zic nimic, nu vreau să-i stric bucuria. În fond, după 30 de ani, trebuie să ne agățăm de ceva, de un proiect grandios, pentru ca viitorul să ni se pară suportabil.

O altă prietenă s-a mutat deja la Mogoșoaia, am fost în vizită și am făcut o mică excursie care a durat o jumătate de zi, cu tot cu vinul pe care l am băut acolo. Ea și soțul ei s-au mișcat ceva mai repede, au avut o moștenire de la o mătușă, un apartament de două camere în Drumul Taberei, pe care l-au vândut. Așadar, au reușit să termine casa în doar doi ani. În momentul în care îți faci o casă de la zero, vrei să fie perfectă – înțeleg de la prietena mea. Pe undeva, îi dau dreptate, însă mă îngrozește ideea unui cămin „pe viață“, chiar dacă e așa cum ți l-ai dorit. Pentru mine, casele sunt ca șosetele, le poți schimba oricând s-au împuțit. Și e imposibil să nu se „împută“ ceva până la urmă.

Citiți continuarea articolului semnat de Adina POPESCU în Dilema Veche aici

843