Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Produse tradiționale de Sărbători: cine sunt exportatorii europeni

sarbatori.jpg

Brazii de Craciun vin din Danemarca, vinul din Franța, iar clăparii de schi din România.
Image source: 
pixabay.com

Sărbătorile de iarnă sunt și un sezon special pentru comercianți și producători. Statisticile arată că luna decembrie este un vârf de consum și de vânzări în întreaga lume. De aceea, statistica europeană a avut ideea de a prezența cei mai mari producători și exportatori de produse vândute cu precădere de Sărbători. Dincolo de ineditul informației, cifrele arată o anumită diversificare a economiilor europene. Trebuie precizat că este vorba despre comerțul intra-comunitar, adică despre schimburile comerciale dintre statele europene, la nivelul anului 2016.

Așadar, brazii de Crăciun vin într-o proporție covârșitoare, 68%, din Danemarca. Trebuie spus că de câțiva ani brazii danezi se pot găsi și în piețele din România.

Germania conduce la exportul de trenulețe electrice, un cadou încă la modă. De altfel, una din companiile germane cele mai mari din lume, producătoare de trenulețe electrice, are o fabrică și în România, la Arad. Belgia este lider în ceea ce privește jucăriile din pluș, deținând la exporturi o cotă de 20%. Tot din Belgia provin și cei mai mulți ciorapi pentru cadourile de sărbători, 27%, iar în materie de lumânări decorative, Polonia este lider cu exporturi de 36% din totalul producției la nivel european.

În ceea ce privește masa de sărbători, produsele consumate provin cu precădere din Franța și Germania. Astfel, 35% din vinul exportat este din Franța, 51% din carnea de pui din export este fabricată tot în Franța, iar 29% din exporturile de produse din ciocolată sunt din Germania. Cu completarea că în ceea ce privește vinul spumant, Italia deține cota cea mai mare de export în cadrul Uniunii Europene, cu 45%, urmată de Franța, cu o pondere de 23% din totalul exporturilor la nivel european.

În ceea ce privește portocalele, piața europeană este dominată de producătorii interni, respectiv Spania și Grecia care dețin 90% din comerțul european, restul fiind completat cu produse din Africa de Sud și Egipt. Principalii importatori europeni de portocale sunt Olanda, Franța și Germania, care împreună realizează aproape jumătate din importurile totale ale Uniunii Europene.

Și pentru că Sărbătorile sunt legate și de sporturile de iarnă, statistica ne arată că Suedia exportă 34% din ghetele cu patine de gheață la nivel european, exporturile de costume de schi sunt dominate de Cehia cu o cotă de 30% la nivel european și, în fine, avem și o surpriză plăcută: România deține 27% din exporturile de clăpari de schi, cea mai mare pondere la nivel european.

Explicația acestei poziții fruntașe este destul de simplă. Grupul finlandez Amer, unul din cei mai mari producători de materiale sportive din lume, colaborează cu trei fabrici din România în care produce clăpari pentru schi, două la Oradea și una la Orăștie, în județul Hunedoara. Ceea ce ne arată un caz aproape tipic pentru economia românească: fără a avea vreo marcă proprie, România produce aproape o treime din clăparii de schi exportați în Uniunea Europeană.

În ceea ce privește schiurile și echipamentele de snowboards, cei mai mari exportatori europeni sunt austriecii cu o cotă de piață de 34%, urmați de Marea Britanie, care avea anul trecut 14% din totalul exporturilor.

Toate aceste cifre și clasamente sunt în interiorul Uniunii Europene. Desigur, dacă privim tabloul internațional lucrurile se schimbă. Spre exemplu, în materie de jucării, Uniunea Europeană are un serios deficit comercial. Respectiv, importurile ajungeau anul trecut la 7,2 miliarde euro, din care 85% vin din China, iar exporturile erau de numai 1,5 miliarde euro. Cei mai mari exportatori de jucării sunt Cehia și Germania, iar piețele de destinație sunt Rusia, Elveția și Statele Unite.

În concluzie, piața produselor de Sărbători este relativ echilibrată, unele economii având un anumit nivel de specializare.

230