Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Top 1.000 companii europene care inspiră”! Surprizele mai puţin plăcute care apar la firmele româneşti

Recent, London Stock Exchange Group a publicat o analiză în premieră în economia europeană. Raportul se numeşte „1.000 de companii care inspiră Europa'' şi prezintă cele mai dinamice întreprinderi mici şi mijlocii din Uniunea Europeană.

Criteriile luate în calcul se referă la companii private, fiind excluse vehiculele investiţionale sau companiile cu capital de stat. Cifra de afaceri luată în calcul pentru companii sau grupuri de firme este între 20 şi 300 milioane de euro. De asemenea, au fost excluse firmele înfiinţate după 1 ianuarie 2012. Perioadele de analiză sunt între anii 2012 şi 2014. Firmele care au înregistrat în această perioadă o scădere a activelor cu 20%, nu s-au putut califica pentru încluderea în top. De asemenea, la construirea listei de companii se ţine cont de aportul fiecărei economii în produsul intern brut al Uniunii Europene.

Marile cifre la nivel european sunt importante. Astfel, două treimi din locurile de muncă din Europa au fost create de întreprinderile mici şi mijlocii. În ceea ce priveşte cele 1.000 de companii incluse în raportul London Stock Exchange Group au înregistrat o medie de creştere anuală a cifrei de vânzări cu 70% si cu 66% a numărului de locuri de muncă. Datele privind crearea de noi locuri de muncă arată că în anii de după criză, ponderea companiilor care crează locuri de munca s-a mutat de la marile companii către întreprinderile mici şi mijlocii.

Raportul celor „1.000 de companii care inspiră Europa” include la extreme 10 companii cu o cifră de afaceri mai mare de 250 milioane de euro si 334 de firme, cele mai numeroase, cu o cifră de afaceri cuprinsă între 20 şi 30 milioane de euro. Pe domenii, cele mai multe companii sunt din industrie (255), industria alimentară şi a băuturilor (117) şi din construcţii (98).

În fine, Germania are cele mai multe companii în top 1.000, adică 170 şi câte 150 de companii sunt înregistrate în Marea Britanie şi Franţa. România are un numar de 11 firme în acest raport realizat de grupul britanic. Rata anuală de creştere a cifrei de afaceri a acestor firme este de 116%, locurile de muncă, au avut o creştere anuală cu 37%, iar cifra de afaceri medie este de 42 de milioane de euro.

Dar raportul nu este perfect. O analiză sumară a companiilor româneşti incluse în acest raport releva o serie de surprize. Compania cu cea mai mare cifră de afaceri, inclusă în top 1.000 european este Astra Vagoane Arad, cu venituri cuprinse între 100 si 150 milioane de euro. Surprizele mai puţin plăcute sunt prezenţa în raport a unei companii care are ca obiect principal de activitate importul de banane. Cu tot respectul pentru comerţul cu legume şi fructe, dar importul de banane nu este totuşi cea mai aspiraţională activitate. Există apoi două companii din domeniul energetic, mai precis intermediari în comerţul cu energie. O firmă aparţine copiilor unui şef de companie cu capital de stat din provincie, iar a doua întreprindere este deţinută de o familie extrem de discretă care realizează o cifră de afaceri de 75 milioane de euro cu numai patru angajaţi. Ceea ce seamănă mai mult cu „baieţii deştepţi”decât cu performanţa economică. Tot în top mai apare o companie din domeniul tehnologiei informaţiei care pare a fi apropiată de un mogul-politician care a dominat domeniul cu companiile pe care le deţine. Mai există de asemenea două companii din domeniul agricol cu rezultate bune şi cu renume şi o firmă din Iaşi din domeniul industriei textile care lucrează cu mari firme mondiale, dar vânzând creaţii proprii şi nu producţie în lohn.

Dincolo de semnele de întrebare care pot plana asupra câtorva dintre companiile româneşti prezente în raport, analiza London Stock Exchange Group este deschizătoare de drumuri. Miza ei este de a arăta importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii în economia reală şi, de asemenea, exemplele de succes ale economiei europene.

 

447