Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum au ajuns corporatiştii să fie „puşi la zid”

img_5325.jpg

Protest în fața Guvernului României
Image source: 
RFI

Întâmplarea face să locuiesc într-o zonă în care există câteva clădiri de birouri. Le ştiţi. Înalte, transparente, pline de geamuri, fără jaluzele, prin care se văd din stradă de dimineaţă până seară oameni lucrând la calculatoare. Îi văd în clădirile mamut, dar îi văd şi jos în stradă, mergând grăbiţi, vorbind precipitat într-un limbaj aproape străin. 

Călătoresc cu ei în metrou, îi recunosc nu doar pentru că sunt cu ochii non-stop în telefonul mobil, ci şi după un soi de „uniformă” pe care o poartă: un costum la modă, nici scump, nici ieftin şi o geantă burduşită cu documente.

Ei sunt angajaţii la companiile multinaţionale, corporatiştii cum li se mai spune. De câteva zile, corporatiştii şi firmele multinaţionale au devenit un soi de inamici publici, fiind acuzaţi că au fost prezenţi în număr mare la manifestaţiile de stradă din marile oraşe ale României. Adrian Tutuianu, şeful comisiei parlamanetare de control al SRI, a cerut serviciului de informaţii să investigheze dacă firmele multinaţionale au sprijinit protestele. Un fost prim-ministru, Adrian Năstase, a spus pe blogul său: „multinaţionalii şi-au adus în piaţă papagalii, nemulţumiţi că afacerile lor vor fi impozitate în România”. Idei ciudate dacă avem în vedere că guvernul Năstase a deschis larg piaţa românească investitorilor străini, în anii 2000-2004, prin nenumărate privatizări de anvergură. În ceea ce priveşte faptul că afacerile companiilor multinaţionale nu sunt impozitate în România, după cum afirmă Adrian Năstase, nici nu merită comentarii.

În fine, s-a vorbit mult pe tema prezenţei la manifestaţii a lui Steven van Groningen, preşedintele Raiffesien Bank, dar replica acestuia a fost de bun simţ şi clarificatore. În principal, van Groningen, ca şi toţi ceilalţi corporatişti, spune că a fost în piaţă în nume personal.

Şi totuşi, de ce corporatiştii au ajuns să fie puşi la zid? De la bun început trebuie spus că este imposibil de estimat în ce măsură şi în ce număr au fost prezenţi angajaţi ai companiilor multinaţionale la manifestările din ultimele zile. 
În ultimă instanţă, nici nu este important câţi corporatişti au participat la proteste. Ceea ce ştim cu siguranţă este că au fost în pieţe.

Nici nu se putea altfel, pentru că firmele multinaţionale fac parte din economia şi societatea românească. Studii făcute de cercetători arată că investitorii străini domină majoritatea covârşitoare a sectoarelor economice din România fie că este vorba de sectorul industrial, de cel al serviciilor financiare sau tehnologice.

Companiile multinaţionale au creat o forţă de muncă specială. Orientată către eficienţă, care respectă procedurile, cu presiunea rezultatelor asupra ei, dar şi cu salarii mai mari decât media pieţei. Corporatiştii au fost numiţi „generaţia Y” şi au fost caracterizaţi în fel şi chip, narcişişti, mai puţin implicaţi în companie, dar încercând să găsească un echilibru între muncă şi viaţă socială.

Generaţia de corporatişti este complet diferită de vechii protestatari. Sunt diferiţi de exuberanţă şi naivitatea stăzii din anii 90, sunt diferiţi de cei care executau „dansul pinguinului” la mitingurile sindicale din anii de criză. La protestele din zilele trecute, corporatiştii şi-au scos la iveală dincolo de latura eficientă şi pe cea a implicării sociale.

În ceea ce priveşte companiile multinaţionale, situaţia este şi mai complicată. Campania electorală a avut evidente accente de naţionalism economic. În programul de guvernare al PSD se vorbeşte explicit despre „stoparea externalizării profiturilor de către firmele multinaţionale”. Desigur, un obiectiv extrem de generos şi de populist. Abordarea practică şi nu populistă poate fi făcută de fisc prin controlul preţurilor de transfer, iar impozitarea profitului în locul unde a fost obţinut este deja o preocupare europeană. Cert este că firmele străine sunt cel mai mare angajator din sectorul privat din România. Retragerea chiar şi a unui singur investitor de calibru, ar da mari bătăi de cap guvernului.

În concluzie, corporatiştii sunt complet diferiţi de electoratul clasic al alianţei politice aflată la guvernare. Este acesta un motiv suficient de bun pentru a fi puşi la stâlpul infamiei.

1631