Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UNSICAR: Legea RCA defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor

Prevederile Legii RCA sunt neconcurențiale, nu ajută toate categoriile de păgubiți și nici asiguratorii, susține Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR). Această lege reglementează, pe termen scurt, o problemă punctuală în favoarea unui segment foarte îngust de clienți, cu o rată a daunei foarte mare, și defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor de polițe RCA, în principal persoanele fizice, spune președintele UNSICAR.

689