Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gazele şi energia electrică, mai scumpe de la 1 octombrie

Gazele şi energia electrică se vor scumpi cu 6%, respectiv 5% de la 1 octombrie. Decizia este rezultatul recunoaşterii costurilor raportate de furnizori de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care s-a reunite, ieri, într-o şedinţă pe această temă.

Informația  că gazele se scumpesc cu șase procente  a venit   de la vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, prezent la lucrările Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Comisia a reluat ieri dezbaterile pe controversata OUG 64 de liberalizare a preţurilor la producătorii de gaze.

„Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor pe bursă, tranzacţiile desfăşurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv de 72 lei pe MWh.

Au fost tranzacţii şi la 68 de lei, şi la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanţa 64, ar fi trebuit să respectăm calendarul unde preţul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preţ care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import”, a declarat Emil Calotă, citat de Profit.ro.

În ceea ce priveşte preţul energiei electrice, potrivit unor surse oficiale citate de e-nergia.ro, în cazul consumatorilor casnici alimentaţi în sistem reglementat ar urma să crească, de la 1 octombrie, cu circa 3,4 bani per kWh, în medie, la nivel national. Pentru consumatorii din Bucureşti-Ilfov care nu au trecut pe piaţa concurenţială, acest lucru echivalează cu o majorare de circa 5,2%, în prezent preţul reglementat fiind de circa 58 de bani/kWh.

263