Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mai dorim trecerea la euro?

euro.jpg

Image source: 
pixabay.com

Moneda unică, în interiorul unui spațiu geografic, a fost visul oricărui stat cuceritor. După rezolvarea conflictelor pe cîmpul de luptă, cel puternic impunea moneda sa celui cucerit. După al Doilea Război Mondial, proiectul european de unificare își propune, pentru prima dată în istorie, realizarea unui spațiu monetar comun.

 O asociere pașnică de state suverane merge pînă acolo încît își propune o monedă comună și pune în practică acest proiect. Euro este expresia monetară a dorinței de apropiere și integrare europeană. România, ca țară membră a UE, și-a asumat încă de la aderare obligația de a adopta ulterior moneda unică. Angajamentul este lăudabil, numai că, și în acest caz, de la vorbe pînă la fapte este o cale lungă. Simplele declarații nu țin loc de fapte, iar vorbele nu aduc moneda unică în economia românească.

Dacă vom privi în trecutul apropiat vom vedea că ținta de timp de trecere la moneda unică a fost mereu amînată. Și nu a fost rău că a fost amînată. Rău a fost și este că România nu a avut niciodată un plan real de trecere la moneda unică. O adoptare a monedei unice în condiții de asimetrie gravă cu economiile europene, membre ale euro-zonei, ar fi putut produce mai multe daune decît beneficii. Chiar membră a UE fiind, România deține încă un puternic sector de stat, inflexibil și deficitar gestionat. În același timp, avantajele comparative de prețuri ale factorilor de producție s-ar fi putut estompa în dauna noastră. Amînările în luarea unei decizii au avut în vedere, și pe bună dreptate, și diferența mare în ceea ce privește criteriile de convergență reală. Sîntem încă mult în urma statelor europene dezvoltate și recuperarea decalajelor nu s-a făcut în timpii la care speram.

 

Citiți continuarea articolului semnat de Dorel dumitru Chirițescu în Dilema Veche aici

341